Dumitru Tudosoiu, inspector școlar general, vicepreședinte PSD Argeș: Este nevoie urgent de soluții care să readucă școala la normal!

 

 

 

 

 

 

 

Încheierea grevei generale din Educație este prioritară, iar niciun efort în acest sens nu este prea mare. Reluarea cursurilor în toate școlile este esențială, iar după rundele de discuții cu sindicatele din weekend președintele PSD Marcel Ciolacu continuă seria întâlnirilor cu reprezentanții elevilor și ai părinților.

Este prevăzută și o o nouă rundă de dialog cu liderii sindicali din Educație, făcându-se eforturi pentru găsirea soluțiilor care să pună punct grevei.

Atrag însă atenția că dreptul constituțional al profesorilor de a protesta și de a face grevă nu trebuie să afecteze dreptul constituțional al elevilor la educație!

Sunt însă și cadre didactice care consideră greva tardivă și nedreaptă pentru elevi; tocmai de aceea au ales să continue pregătirea, mai ales cu copiii care au examene. Ei merită toată aprecierea!

Este nevoie urgent de soluții care să readucă școala la normal!

PSD înțelege problemele și este deschis pentru dialog pentru a se ajunge la o soluție responsabilă pentru toate părțile!

 

Dumitru Tudosoiu, inspector școlar general, vicepreședinte PSD Argeș

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din acest weekend, în Parcul Ștrand: plimbări cu barca, hidrobicicleta și trenulețul
Din acest weekend, în Parcul Ștrand: plimbări cu barca, hidrobicicleta și trenulețul

Odată cu startul Simfoniei Lalelelor, Parcul Ștrand din Pitești își redeschide zona de agrement și îi așteaptă pe vizitatori cu…

„Rupt” de beat la volan, oprit de polițiști în Vâlcea
„Rupt” de beat la volan, oprit de polițiști în Vâlcea

Un bărbat de 47 de ani din localitatea vâlceană Păușești a fost oprit ieri de polițiști după ce s-a urcat…

Simfonia Lalelelor a început: Piteștiul, din nou în floare și în sărbătoare!
Simfonia Lalelelor a început: Piteștiul, din nou în floare și în sărbătoare!

Piteștiul trăiește, din nou, zilele lui cele mai frumoase. A fost dat startul celei de-a 49-a ediții a Simfoniei Lalelelor,…

„Paradis Cultural Nights”, ediția a II-a: ”Nepotul meu se crede poet” de Călin-Liviu Georgescu, regia…
„Paradis Cultural Nights”, ediția a II-a: ”Nepotul meu se crede poet” de Călin-Liviu Georgescu, regia…

„Paradis Cultural Nights” revine cu cea de-a doua ediție, consolidând un concept cultural distinct, construit în jurul unor seri în…

Bătaie în parcarea unui local. Doi tineri au ajuns în arest
Bătaie în parcarea unui local. Doi tineri au ajuns în arest

Un conflict izbucnit într-o parcare din comuna vâlceană Cernișoara s-a încheiat cu două persoane reținute de polițiști. Totul s-a întâmplat…