Dovada că prefectul de Argeș, Radu Perianu, a efectuat un control politic la Spitalul Județean

 

 

 

 

 

 

Prefectul de Argeș, Radu Perianu, a dispus un control la Spitalul Județean și a dat o amendă. Să presupunem că acest demers nu face parte dintr-un plan politic al luptei PNL contra PSD în județ și este doar expresia grijii prefectului pentru oamenii aflați în suferință.

PNL Argeș a venit însă repejor cu un comunicat în care liberalii se laudă pe ei într-un mod atât de demagogic încât se dau de gol.

Iată ce spun acești oameni referitor la controlul prefectului:

”PNL este un partid responsabil, liberalii care dețin funcții publice se preocupă cu atenție de actul de guvernare și gestionează cu responsabilitate instituțiile pe care le conduc. Pentru noi a primat întotdeauna respectul pentru cetățeni și vrem să ne ridicăm la nivelul încrederii pe care aceștia ne-au acordat-o. Nu vrem să intrăm jocuri politicianiste și nu facem compromisuri așa cum își doresc unii. Cerem liderilor PSD să nu atragă Prefectura în jocurile lor politice și să lase instituțiile abilitate să își facă treaba, deoarece aici vorbim despre sesizările cetățenilor într-un domeniu de interes major: sănătatea!”

Așadar, cum e PNL Argeș ?

Este:

– Partid responsabil.

– Se preocupă cu atenție

– Gestionează cu responsabilitate

– Respectă cetățenii

– Se ridică la nivelul încrederii

– Nu intră în jocuri politicianiste

– Nu face compromisuri

– Lasă instituțiile să-și facă treaba

– Ia în seamă sesizările cetățenilor.

Vă vine să credeți că în vreo zece rânduri acești oameni au spus așa ceva despre ei înșiși ?

Vă mai vine să credeți că respectivul control la spital nu a fost comandat politic ?

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…
Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…

În pragul Sfintelor Sărbători de Paște, beneficiarii celor două Adăposturi de Noapte din cadrul Direcția de Asistență Socială a Municipiului…

Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…
Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…

Momente tensionate, azi după-amiază, pe Valea Păușa, în județul Vâlcea, după ce doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu…

Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…
Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…

Un accident rutier a avut loc  în această dimineață, în jurul orei 10:30, în comuna argeșeană Cocu, pe DJ 703E.…

Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…
Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…

Consiliul Local Pitești se reunește astăzi, la Filarmonica Pitești, începând cu ora 15.00, în ședință ordinară, pe ordinea de zi…

UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…
UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…

UPDATE 3: ora 23.30 – din nefericire, femeia gravidă, în vârstă de 23 ani, a decedat. Acesta fusese extrasă în…