Deputatul Simona Bucura Oprescu: România și Franța trebuie să își pună în valoare parteneriatul prin maximizarea cooperarării descentralizate!

 

 

 

 

 

 

 

România și Franța trebuie să își pună în valoare parteneriatul prin maximizarea cooperarării descentralizate!

În prezența Excelenței Sale Laurance Auer, Ambasadoarea Republicii Franceze în România, a premierului României, Nicolae Ionel Ciucă, a ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a avut loc la Brașov a 6-a ediție a Forumului Cooperării descentralizate româno-franceze.

Am participat cu mare interes la acest eveniment, deoarece descentralizarea este o temă esențială a cooperării româno-franceze.

Franța este o sursă de inspirație pentru țara noastră și a constituit și constituie un important reper pentru administrația publică din țara noastră care include în prezent bune practici și modele de succes franceze.

Am susținut și susțin permanent legăturile franco-române. Sunt onorată de faptul că, de curând, în cadrul celei de-a 47-a Sesiuni plenare a Adunării Parlamentare a Francofoniei (APF) am fost realeasă în funcția de membru al Comitetului Director al Reţelei femeilor parlamentare. Iar în cei 10 ani de când fac parte din familia Grupului parlamentar cu Republica Franceză am acţionat în repetate rânduri pentru strângerea relaţiilor de colaborare, pentru schimbul de idei şi întărirea relaţiilor administrative şi comerciale.

În calitate de președinte al Comisiei pentru administrație publică și amenajarea Teritoriului din Camera Deputaților, unul dintre obiective este acela de a lucra împreună cu comisia omoloagă din Adunarea Națională a Parlamentului francez pentru îndeplinirea principalelor obiective ale cooperării instituționalizate în materie de descentralizare.

Suntem în permanent dialog cu structurile asociative ale autorităților administrației publice locale (UNCJR, AMR, AOR și ACoR) și căutăm continuu soluții pentru ca descentralizarea să fie în beneficiul comunităților.
Forumul din aceste zile a fost, în acest sens, o ocazie binevenită pentru impulsionarea acestui proces.

Felicit organizatorii, reprezentanții administrației publice și ai asociațiilor reprezentative și specialiștii care au prezentat lucrări:
Adrian Ioan Veştea, Președintele UNCJR și al Consiliului Județean Brașov, Larisa VOLOH-Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, deputat, președintele Comisiei Administrație Publică din cadrul Parlamentului Republicii Moldova, Daniela-Grigore GÎTMAN – Secretar de stat- Ministerul Afacerilor Externe, Allen Coliban, Primarul Municipiului Brașov, Fortuné PELLICANO, viceprimar al orașului Brest, președinte al Grupului de lucru Franța-România al AFCCRE, Joaquim PUEYO, Primar și Președinte al comunității urbane Alencçon, consilier departamental din l’OrneIon, Ion Lungu, Prim-vicepreședinte AMR, Primarul municipiului Suceava, Adrian Teban, Președintele AOR, Primarul orașului Cugir, Jean-Paul GUIHAUMÉ, Ambasador, delegat pentru acțiunea externă a autorităților locale, Ministerul Europei și Afacerilor Externe, Christophe CHAILLOU, Director general al AFCCRE, Valentin-Dumitru-Ioan IVAN, vicepreședintele ACoR, primarul comunei Sadu, Emil Drăghici, președintele ACoR, primarul comunei Vulcana-Băi, județul Dâmbovița, Pablo ZAPATA, Reprezentantul UNHCR în România, Mihai HULENI, Vicepreședinte Consiliul Județean Tulcea, Mihai-Florin PELIN, primarul comunei Tomșani, județul Prahova, Valentina CASIAN, vicepreședintele Congresului Autorităților Locale din Moldova, primarul municipiului Strășeni, raionul Strășeni, Republica Moldova, Atanase MORARU, primarul orașului Isaccea, Melanie LEPOULTIER, Primarul Orașului Sommervieu, Vice-președintele departamentului Conseil du Calvaldos, Pierre PRIBETICH, Vice-primar al orașului Dijon și Prim-vicepreședinte al metropolei Dijon, Ionuț PUCHEANU, primarul Municipiului Galați, Prim-vicepreședinte al AMR, Dragoș Horia BUHOCIU, director general – Direcția Generală Implementare Plan Național de Redresare și Reziliență, reprezentant al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din România, Isabelle BOUDINEAU, Consilier Regional din Nouvelle Aquitaine, Membru al Comitetului European al Regiunilor, Christophe MOREUX, Director al Polului Teritoriilor și de Coeziune al AFCCRE, Julien CHIAPPONE-LUCCHESI, consilier cooperare și acțiune culturală în cadrul Ambasadei Franței în România.

 

Simona Bucura Oprescu, deputat de Argeș al PSD

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Polițiștii din Vâlcea au organizat sute de activități în școli și comunități, în primele 4…
Polițiștii din Vâlcea au organizat sute de activități în școli și comunități, în primele 4…

Peste 28.000 de elevi, părinți, profesori și cetățeni au participat, în primele patru luni ale anului, la activitățile preventive desfășurate…

Casa de Pensii Argeș a început distribuirea biletelor de tratament pentru seria din mai-iunie. Au…
Casa de Pensii Argeș a început distribuirea biletelor de tratament pentru seria din mai-iunie. Au…

Casa Județeană de Pensii Argeș a anunțat începerea distribuirii biletelor de tratament balnear pentru seria a treia din 2026, cu…

Trăsnetul a aprins o casă din Căteasca, în toiul nopții. Pompierii au intervenit cu patru…
Trăsnetul a aprins o casă din Căteasca, în toiul nopții. Pompierii au intervenit cu patru…

Azi-noapte, cu puțin înainte de ora 1:00, a luat foc o casă din comuna argeșeană Căteasca, satul Catanele. La fața…

PiteștiFest 2026: două seri de concerte în aer liber, cu invitați îndrăgiți, în Parcul Lunca…
PiteștiFest 2026: două seri de concerte în aer liber, cu invitați îndrăgiți, în Parcul Lunca…

Piteștiul își sărbătorește zilele orașului cu muzică, atmosferă de festival și seri petrecute în aer liber, alături de artiști cunoscuți…

Bătrână de 83 ani, violată în propria casă: un tânăr a fost arestat
Bătrână de 83 ani, violată în propria casă: un tânăr a fost arestat

O întâmplare cutremurătoare a avut loc, la sfârșitul săptămânii trecute, în comuna vâlceană Amărăști. O femeie în vârstă de 83…