Deputatul Adrian Miuțescu, Partidul Forța Dreptei: ”Pentru a atenua efectele crizei economice, Guvernul acordă vouchere cu o valoare infimă”

 

 

 

 

 

Deputatul Adrian Miuțescu, membru fondator al partidului Forța Dreptei, consideră că Guvernul a ratat ocazia să ia măsuri eficiente pentru a atenua efectele crizei economice, limitându-se însă la acordarea unor vouchere cu o valoare infimă, pentru a sprijini doar anumite categorii sociale.

“Executivul dovedește rea voință și incapacitatea de a-i ajuta pe români în fața valului de scumpiri. Coaliția de la guvernare e surdă la propunerile noastre, băltind în suficiența dată de majoritatea parlamentară care o susține.

De asemenea, Guvernul PSD-PNL nu a luat în considerare propunerea noastră, a parlamentarilor Forța Dreptei, care am insistat încă din februarie, printr-un proiect de lege, pentru plafonarea prețului final al carburanților, o reducere temporară a accizei și o reducere temporară a cotei TVA la carburanți până la sfârșitul anului.

Între timp, la pompă litrul de benzină standard a ajuns să coste 8 lei, motorina- 9 lei, iar rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,76% în luna aprilie 2022, de la 10,15% în martie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 16,35%, cele alimentare cu 13,54%, iar serviciile cu 7,11%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică.

Ca tabloul dezastrului să fie complet, BNR a majorat dobânda de politică monetară de la 3% la 3,75%, ceea ce înseamnă că se scumpesc creditele și ratele românilor, măsură BNR încearcând să țină sub control inflația.

În fața valului de scumpiri, Guvernul PSD-PNL le scoate ochii unor categorii de români cu vouchere sociale pentru hrană, de doar 125 lei/lună. Ce dă cu o mână, Guvernul ia însă cu cealaltă. Compensarea facturilor la energie a fost și ea aplicată defectuos, deși Forța Dreptei a propus din ianuarie măsuri pentru reducerea facturilor la energie pentru toți românii: reducerea TVA la 5% pentru energie, suspendarea imediată pentru o perioadă de 12 luni și eliminarea treptată a certificatelor verzi, suspendarea imediată și eliminarea bonusului de cogenerare, eliminarea accizei la energia electrică și aplicarea măsurilor de compensare a prețurilor la energie pentru toți consumatorii, inclusiv pentru cei care au depășit limitele de consum lunar stabilite prin lege.

Fără măsuri corecte și urgente, care sunt la îndemâna Guvernului, ne îndreptăm către un dezastru economic pe care din ce în ce mai mulți români nu numai că îl anticipează, dar, din păcate, au început să îl simtă pe propria piele”, a declarat deputatul Adrian Miuțescu.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Părerea mea. Buican l-a rugat pe Ilie Bolojan să lase municipiul Rm. Vâlcea fără apă…
Părerea mea. Buican l-a rugat pe Ilie Bolojan să lase municipiul Rm. Vâlcea fără apă…

Știu ce îi poate pielea lui Cristian Buican, starostele liberalilor din Vâlcea, omul care a supraviețuit sub președinția Alinei Gorghiu,…

Despre bani, încredere și arta de a înțelege lumea financiară. Un studiu de Mircea Perpelea
Despre bani, încredere și arta de a înțelege lumea financiară. Un studiu de Mircea Perpelea

                           FGDB Noi si lumea financiară   100 de întrebări si răspunsuri 1.Introducere  A.Despre bani, încredere și arta de a…

Înjurături scârboase, acuzații fasciste. Ce crede prof. univ. dr. Mircea Perpelea despre războiul româno –…
Înjurături scârboase, acuzații fasciste. Ce crede prof. univ. dr. Mircea Perpelea despre războiul româno –…

Avem două grupuri uriașe, suveraniști și globaliști. Își aruncă unul în capul celuilalt cele mai josnice cuvinte. Este război de…

Strigăt de disperare de la Vâlcea. Constantin Rădulescu: ”Fără rectificare, moare tot!”
Strigăt de disperare de la Vâlcea. Constantin Rădulescu: ”Fără rectificare, moare tot!”

Președintele CJ Vâlcea vă cheamă pe tărâmul României reale. Constantin Rădulescu: ”Fără rectificare, moare tot!”   Cui se adresează acest…

Combo penal: Un argeșean a fugit din arest cu o mașină furată și a parcat-o…
Combo penal: Un argeșean a fugit din arest cu o mașină furată și a parcat-o…

Urmează o știre cu o succesiune pe cât de absurdă, în egală măsură de amuzantă. Un bărbat de 50 ani,…