De Ziua Europei, activități sub semnul Debutului, la Biblioteca Județeană Argeș „Dinicu Golescu”

 

 

 

 

 

 

Ziua Europei a fost marcată la Biblioteca Județeană Argeș „Dinicu Golescu”, în parteneriat cu Centrul Europe Direct, printr-o serie de activități sub semnul Debutului. Debut literar, debut profesional, debut artistic. O mulțime de tineri, dar și membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Argeș, au fost prezenți la eveniment.Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, și-a reamintit propria experiență cu instituțiile europene.

„Vă transmit cu drag salutările conducerii Consiliului Județean Argeș, o conducere deschisă către digitalizare, către cunoaștere, către tinerețe și exuberanță. Ziua de astăzi are o semnificație multiplă. Noi, aici, discutăm despre Ziua Europei.

Am fost unul dintre beneficiarii faptului că România este parte din Europa. În urmă cu 14 ani am fost și eu, timp de doi ani, angajat al Parlamentului European. Erau cumva zorii europenismului în România, astfel că experiența mea a fost una cât se poate de interesantă. Cred că trebuie să conștientizăm faptul că facem parte din această mare familie europeană. Am făcut pași repezi în această direcție, cu avantaje și dezavantaje. Dincolo de elementele de globalizare, cred că nu trebuie să uităm elementele noastre tradiționale și să nu uităm că totuși România este casa noastră. Tinerețea vă dă puterea să sperați și să perseverați!” –  Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

Oficialul CJ Argeș s-a arătat încântat de talentul elevei de la Național „Ion C. Brătianu”, Ana Stan, aflată și ea la debutul artistic.

„Tema expoziției mele este „Mintea. Tărâm de basm”, pentru că mintea noastră este povestea noastră. Toate experiența noastră ne definește și ne permite să înaintăm. Dacă avem grijă de mintea noastră, sigur va ieși o poveste care merită spusă. Prin prezența mea aici, cu această expoziție, sunt exemplul că cine își dorește, cine speră, poate să realizeze ceea ce și-a propus. Cu un pic de voință, cu luni de muncă, oricine poate face ceea ce dorește. Atâta timp cât mintea ta va fi în echipă cu ceea ce faci și îți dorești, sigur vei ajunge departe” – Ana Stan.

Mult mai experimentat, Marcel Duțu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, a vernisat o expoziție de artă vizuală 3 D, intitulată „Integrativ”

„Am venit cu o lucrare din 2011, atunci când am lipit, instinctual, un circuit electronic. Mi-a plăcut foarte mult cromatica lui în combinația cu celelalte elemente. Folosesc foarte multe materiale, începând cu polistiren, pânză, aceste circuite electronice.  Anul trecut au fost primele lucrări de artă spațială. Dezvolt în continuare această tehnică mixtă pe diferite suporturi” –  Marcel Duțu.

Tot în cadrul evenimentelor de astăzi au mai fost organizate dezbateri literare și despre cariera profesională susținute de prozatoarea Mara Onel și de poetul Radu Alexandru Dincă.

„2023 este Anul european al Competențelor. Europa a realizat că doar prin cetățenii ei își asigură viitorul și progresul. Că doar prin cetățeni educați, informați, instruiți, creativi va putea fi asigurat un viitor bun acestei construcții” – Mihaela Voinicu, manager Biblioteca Județeană Argeș.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…
Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…

Deșeuri provenite din dezmembrări auto și echipamente electrice, care ar fi trebuit gestionate în condiții legale, ajungeau să fie îngropate…

Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați
Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați

Un scandal izbucnit azi-noapte, în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea, s-a încheiat cu trei bărbați încătușați și amenzi de…

PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…
PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…

Cine nu știe că imaginea nu se mai creează prin presă, ci pe rețelele de socializare? Știm toți, doar PSD…

Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…
Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…

Un bărbat din comuna Crețeni, dispărut în urmă cu patru ani, ar fi fost ucis, iar trupul său ascuns într-o…

Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale
Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Trivale, în ziua de joi, 27…