De la trimișii noștri speciali. Ce vrăjeli a mai făcut Alina Gorghiu

 

 

 

 

 

 

A fost reuniunea primarilor liberali, cu o fripturică și un pahar de vin, la o pensiune de la Corbeni. Au lipsit primarii de la Suseni și Izvoru, după cum ne spun trimișii noștri speciali în zona de promisiuni.

Spunând că are trecere la Guvern, Alinuța a făgăduit cel puțin un proiect Anghel Saligni pe cap de primar liberal, cu condiția să fie cuminți și să o susțină în alcătuirea unui staff controlat 100% la alegerile din 7 mai.

Staff-ul ar avea-o în frunte chiar pe senatoarea de Timiș, iar primi – vicepreședinți vor fi Dănuț Bica și Iani Popa. Restul, umplutură.

Dănuț Bica ? Ei bine, în culise s-a devoalat ideea că senatorul ar fi discutat cu premierul Ciucă o eventuală candidatură împotriva (?) Alinuței, probabil ca să dea formă democratică alegerilor. Sau senatorul nu e dispus să pupe condurii domniței ? Mai știi ?

Nu e clar deocamdată dacă Dănuț Bica va candida sau nu, pentru noi ar fi intersant să-i vedem moțiunea. Voie de la general ar avea în mod sigur, fiindcă eroul din Afganistan nu pare să o suporte pe eroina din Cîțustan.

Așadar, după ce a dat o tură pe la mese, doamna și domnul au plecat. Cum care domnul ? Domnul Iani, pelicarul.

Și abia plecă domnița, ce mai freamăt, ce mai zbucium…

Primarii au începur bârfa, precum că Iani nu merită postul de prim-vice, că a fugit la Constanța, că freacă menta, că nu-i ajută, că ar fi mai bun de președinte Bica, fiindcă e de-al lor.

Târziu, plini de iluzii, edilii s-au întors acasă gândindu-se că iar vine un sondaj de opinie, iar procentele partidului le strică ziua de Paște.

Și da, au avut dreptate, azi a venit sondajul.

E tot dezastru.

G.S.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor
Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor

Abandonarea deșeurilor, lângă containere, este strict interzisă și se sancționează! Sortarea corectă a deșeurilor începe din casa fiecăruia dintre noi…

PSD Argeș: Respect pentru cultură, patrimoniu și pentru istoria Argeșului! Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”…
PSD Argeș: Respect pentru cultură, patrimoniu și pentru istoria Argeșului! Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”…

Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean, și-a redeschis astăzi porțile după finalizarea lucrărilor…

Galeria de Artă „RUDOLF SCHWEITZER-CUMPĂNA” și-a redeschis porțile!
Galeria de Artă „RUDOLF SCHWEITZER-CUMPĂNA” și-a redeschis porțile!

După aproape 140 de ani, una dintre clădirile emblematice ale Piteștiului și-a deschis din nou porțile, iar în interior îi…

Cu permisul suspendat și băut la volan, a ajuns în arest
Cu permisul suspendat și băut la volan, a ajuns în arest

Un bărbat de 48 de ani, din Curtea de Argeș, a fost reținut după ce a fost prins conducând mașina,…

Și-a sunat fosta concubină și a fost reținut
Și-a sunat fosta concubină și a fost reținut

Un bărbat de 46 de ani, din Călinești, a fost reținut după ce și-ar fi sunat de două ori fosta…