CS Dacia Mioveni 2012 dă strigarea! Suporterii echipei de handbal, chemați la meciul cu Rapid București. Fetele au nevoie de susținere!!!

 

 

 

 

 

Suporterii echipei de handbal a Mioveniului sunt așteptați în număr mare la cea mai importantă partidă a Turneului Final din Cadrul Campionatului Național de Handbal- Divizia A, cea cu Rapid București, care se va desfășura sâmbătă, 18 mai, de la ora 12, în sala „Olimpia” din Ploiești.

Conducerea clubului este alături de echipa de handbal și le mulțumește suporterilor pentru susținerea lor și îi așteaptă să fie prezenți la această partidă extrem de importantă.

„Sportivele noastre au nevoie de susținere și au demonstrat că sunt capabile să practice un handbal de calitate .
Sunt convins ca acestea nu ne vor dezamăgi și că indiferent de rezultatul meciului vom fi alături de ele.
O victorie împotriva echipei Rapid poate să ne aducă mult așteptata promovare în Liga Florilor – primul eșalon al handbalului românesc.

Suporterii sunt așteptați în număr cât mai mare, sâmbătă, 18 mai, la ora 07.30, în fața Primăriei orașului Mioveni, de unde vor pleca cu autocarele către sala Olimpia din Ploiești.

Totul este posibil și credem în șansa noastră!
HAI CS DACIA MIOVENI!”, a declarat președintele Adrian Ștefan.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca
Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca

Vineri, 8 mai 2026, ora 19:00, la Cinema Geo Saizescu, Teatrul „Ariel” prezintă premiera spectacolului „Nora londoneză”, o comedie savuroasă, care descrie cu minuțiozitate Bucureștiul actual, nelipsind…

DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…
DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…

Primăria Municipiului continuă amenajarea străzilor din zonele limitrofe ale Râmnicului, parte dintre ele afectate de introducerea rețelelor de utilități (în…

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…