Consiliul Local Mioveni se reunește joi în ședință publică

Joi, 17 iulie 2025, începând cu ora 17:00, la sediul Primăriei orașului Mioveni va avea loc ședința publică ordinară a Consiliului Local.
Pe ordinea de zi sunt înscrise 22 de proiecte de hotărâre care vizează domenii esențiale pentru comunitatea locală: investiții publice, educație, urbanism, precum și alte subiecte de interes.
Un punct important îl constituie aprobarea alipirii a două terenuri situate în zona Stației de Epurare Colibași, identificate cu numerele cadastrale 84606 și 84630, în vederea obținerii autorizației de construire pentru proiectul: „Instalarea capacităților de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară – Oraș Mioveni”.
Pe aceste terenuri urmează a fi montate panouri fotovoltaice care vor deservi zona Stației de Epurare.
De asemenea, aleșii locali vor analiza mai multe proiecte privind luarea la cunoștință a bunurilor recepționate în cadrul proiectului: „Dotarea cu echipamente digitale a unităților de învățământ din Orașul Mioveni și Comuna Davidești, județul Argeș”.
Printre unitățile de învățământ vizate se numără:
🔹Liceul Tehnologic Construcții de Mașini;
🔹Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”;
🔹Școala Gimnazială „George Topârceanu”;
🔹Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu”;
🔹Grădinița cu Program Prelungit „Tic-Pitic”;
🔹Grădinița cu Program Prelungit „Florile Soarelui”.
Pe agenda ședinței se regăsește și aprobarea alocării unui buget pentru premierea elevilor de la Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” Mioveni care au obținut medii peste 9.75 la examenul de Bacalaureat, precum și acordarea diplomei și premiului „Șerban Valeca” celor care s-au remarcat prin rezultate deosebite la același examen.
Printre punctele de interes se numără și desemnarea reprezentantului Consiliului Local Mioveni în Consiliul Director al Clubului Sportiv Star Mioveni, alături de alte inițiative administrative aflate pe ordinea de zi.
Ședința este publică, iar documentele complete pot fi consultate online, accesând site-ul Primăriei: www.emioveni.ro.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Masterclass internațional de dirijat orchestră și concerte simfonice, la Filarmonica Pitești
Masterclass internațional de dirijat orchestră și concerte simfonice, la Filarmonica Pitești

În perioada 4 – 9 octombrie, Filarmonica Pitești și Asociația „Suonarte” desfășoară „Romania 4 th International Conducting Masterclass & Competition…

Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul la o balastieră ilegală din Olt
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul la o balastieră ilegală din Olt

Un control al Gărzii de Mediu la o balastieră ilegală din Olt a degenerat după ce administratorul firmei i-ar fi…

A închiriat o mașină și a vândut-o, apoi a spus că a fost furată. Tânăr…
A închiriat o mașină și a vândut-o, apoi a spus că a fost furată. Tânăr…

Un tânăr de 18 ani din Leordeni a fost reținut după ce ar fi închiriat un autoturism în valoare de…

Despre susținătorii politici nebuni și ziariștii psihopați de pe Facebook
Despre susținătorii politici nebuni și ziariștii psihopați de pe Facebook

În interval de câteva zile, sunt programate două premiere ale unor spectacole de teatru după piese scrise de mine. La…

ÎPS Varsanufie a participat la proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana
ÎPS Varsanufie a participat la proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana

Duminică, 4 octombrie 2026, la Mănăstirea Tismana, județul Gorj, a avut loc slujba solemnă a proclamării locale a canonizării Sfintei…