Filarmonica Piteşti organizează joi, 13 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, concertul vocal-simfonic extraordinar de Paşte, în care, alături de orchestra Filarmonicii Piteşti, dirijată de Tiberiu Oprea, vor evolua soprana Mediana Vlad şi contratenorul Cezar Ouatu. În program: Samuel Barber – Adagio pentru orchestră de coarde, op. 11, şi Giovanni Battista Pergolesi – Oratoriul „Stabar Mater”.
Venită din Statele Unite ale Americii pentru a studia tehnica vocală în România, Mediana Vlad este licenţiată a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Este prim-solistă a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti. Colaborează cu Opera Naţională şi cu Studioul Experimental de Operă şi Balet al O.N.B., Teatrul Bulandra şi filarmonici din ţară.
Născut într-o familie de muzicieni, Cezar Ouatu a învăţat de la şase ani să cânte la pian. A absolvit Liceul Muzical „Carmen Sylva” din Ploieşti şi Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano. A debutat ca interpret profesionist pe scena Teatrului „La Fenice” din Veneţia, cântând ulterior pe cele mai importante scene din lume. A obţinut premii la concertele de canto din Barcelona, Dresda, Milano, San Marino şi Monaco. A susţinut concerte alături de soprana Angela Gheorghiu, a cântat, în 2014, în deschiderea concertului lui Andrea Bocelli de la Bucureşti şi a reprezentat România la Eurovision în 2013. A mai fost prezent la Filarmonica Piteşti, în 2016, la concertul aniversar de nouă ani.

























Lasă un răspuns