Clipe de groază pentru o femeie de 65 ani: un vecin a încercat să o violeze în pădure, sub amenințarea cuțitului

O femeie de 65  ani dintr-o comună aflată în zona Topoloveni a trecut prin clipe de coșmar în timp ce se afla în pădure la cules de ciuperci. Aceasta le-a povestit polițiștilor că a fost amenințată cu un cuțit de un vecin, care ar fi încercat să o constrângă să întrețină un raport sexual.

Fapta s-ar fi petrecut pe 29 iulie, iar în aceeași zi femeia a sesizat poliția. Cazul a fost preluat de polițiștii de investigații criminale din Topoloveni, care au deschis un dosar penal pentru tentativă de viol.

În urma probelor strânse, bărbatul, în vârstă de 62 ani, a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi a fost prezentat în fața procurorilor și ulterior a unui judecător.

Judecătoria Topoloveni a admis propunerea formulată de procuror și a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

Ancheta continuă sub coordonarea procurorului de caz pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nurvil: Cel mai mare SUV din gama Audi: Audi Q9 Card Platinum Aniversar, avantaj de…
Nurvil: Cel mai mare SUV din gama Audi: Audi Q9 Card Platinum Aniversar, avantaj de…

Audi Q9 — Card Platinum Aniversar, avantaj de 6.000 € . Cel mai mare SUV din gama Audi. O prezență…

Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu, Întrebare parlamentară privind problema localităților din Vâlcea care nu au acces…
Deputatul AUR Nicolae Mîndrescu, Întrebare parlamentară privind problema localităților din Vâlcea care nu au acces…

ÎNTREBARE PARLAMENTARĂ Către: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, domnului ministru interimar Attila-Zoltán Cseke Agenția Națională pentru Locuințe, domnului director…

Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, vizitat de micii sportivi de la secția de kempo a CS…
Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, vizitat de micii sportivi de la secția de kempo a CS…

Sportul și educația merg mână-n mână pentru viitorul copiilor noștri! La inițiativa Domnului Președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu,…

Tombola Boromir Autumn Cup, deznodământ special: doi abonați CS Vâlcea 1924, două premii în aceeași…
Tombola Boromir Autumn Cup, deznodământ special: doi abonați CS Vâlcea 1924, două premii în aceeași…

DOI ABONAȚI, DOUĂ PREMII ÎN ACEEAȘI FAMILIE! Tombola organizată cu sprijinul partenerului nostru Boromir a avut un deznodământ special. Soțul…

Teatrul ”Anton Pann” deschide o nouă stagiune cu premiera „COMEDIE PE ÎNTUNERIC” de Peter Shaffer, în…
Teatrul ”Anton Pann” deschide o nouă stagiune cu premiera „COMEDIE PE ÎNTUNERIC” de Peter Shaffer, în…

Teatrul Anton Pann deschide o nouă stagiune și o face în forță, cu o premieră care promite râsete, surprize și…