Cetatea Poienari, închisă din cauza urșilor!!!

UPDATE:
Pentru siguranța vizitatorilor, Consiliul Județean Argeș, împreună cu partenerii instituționali, sub coordonarea Instituția Prefectului Județului Argeș, a luat măsuri imediate:
 – s-a obținut autorizația de relocare a animalelor
 – a fost montată o cușcă specială pentru capturare
 – gardul electric a fost reparat
Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș: 
“Așa cum am informat, Consiliul Județean Argeș a decis închiderea temporară a Cetății Poienari întrucât gardul electric de protecție a fost deteriorate de către o ursoaică cu doi pui care avea bârlogul în preajma cetății. S-au dispus măsuri specifice împreună cu Instituția Prefectului Argeș, cu Direcția Silvică Argeș, gestionara fondului de vânătoare, pe teritoriul căreia s-a identificat ursoaica, cu Inspectoratul Județean de Jandarmi, în așa fel încât chiar astăzi, prin grija Agenției Județene pentru Protecția Mediului Argeș, a fost obținută autorizația de relocare a animalului. În acest moment a fost montată în preajma Cetății Poienari o cușcă specială pentru capturarea ursoaicei și a puilor. Animalele vor fi relocare într-un fond de vânătoare îndepărtat, aflat tot în gestionarea Direcției Silvice Argeș.
În același timp, colegii noștri de la Muzeul Județean Argeș, cărora le mulțumesc pentru promptitudine și operativitate,  au reușit să repare gardul electric, dar suplimentar vom încerca să găsim și alte soluții de protecție sau de îmbunătățire a actualului gard.
Sperăm într-o capturare rapidă a ursoaicei și a puilor în așa fel încât, în cel mai scurt timp, sperăm noi într-o săptămână, să reușim să redăm publicului accesul la Cetatea Poienari” .
________________
Informația inițială: 
Cetatea Poienari este închisă, începând de marți, 29 aprilie 2025.
Decizia de închidere a cetății a fost luată după ce, ieri după-amiază, un urs a rupt gardul electric de protecție și a pătruns în zona de acces a turiștilor.
În Cetate se aflau, la acel moment, angajații și câțiva turiști. Când au văzut animalul, care începuse să urce treptele, angajații au cerut ajutor jandarmilor montani aflați în zonă. Aceștia au intervenit imediat, au îndepărtat ursul din zonă, după care au coborât în siguranță persoanele aflate la Cetate.
Măsura de închidere a Cetății Poienari a fost luată pentru protecția turiștilor, iar accesul la Cetatea Poienari va fi posibil după ce zona va fi securizată.
Pentru soluționarea situației vor fi sesizate instituțiile abilitate, respectiv Instituția Prefectului.
Cetatea Poenari este cel mai important obiectiv turistic al județului, în administrarea Muzeului Județean Argeș, instituție finanțată de Consiliul Județean Argeș.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiepiscopia Râmnicului a oferit un sprijin financiar în valoare de 9.830 de lei unui băiețel…
Arhiepiscopia Râmnicului a oferit un sprijin financiar în valoare de 9.830 de lei unui băiețel…

Arhiepiscopia Râmnicului, prin Sectorul Social-Filantropic, a oferit un sprijin financiar în valoare de 9.830 de lei pentru B. A., un…

Nume mari ale boxului românesc și sprijin puternic pentru sportul vâlcean la Memorialul „Marius Băluță”
Nume mari ale boxului românesc și sprijin puternic pentru sportul vâlcean la Memorialul „Marius Băluță”

 Sâmbătă, 24 octombrie 2026, ringul amenajat la Școala Gimnazială „Luca Solomon” din Vaideeni a fost scena unor meciuri spectaculoase și…

Constantin Rădulescu: ​ La mulți ani tuturor celor care se sărbătoresc astăzi! Sfântul Dumitru să…
Constantin Rădulescu: ​ La mulți ani tuturor celor care se sărbătoresc astăzi! Sfântul Dumitru să…

Azi „încuiem” vara fără suferințe sau primejdii și ne închinăm ocrotitorului nostru, Sfântului Mare Mucenic Dimitrie! ​Astăzi, 26 octombrie, îl…

Constantin Rădulescu, prezent la Târgul de toamnă de la Liceul Ferdinand!
Constantin Rădulescu, prezent la Târgul de toamnă de la Liceul Ferdinand!

MAGIA TOAMNEI – un târg cu bunătăți de toamnă, la Liceul Ferdinand! ​ Evenimentul frumos la care am participat ieri…

Topoloveni – gazdă a unor distinși reprezentanți diplomatici!
Topoloveni – gazdă a unor distinși reprezentanți diplomatici!

Cu prilejul sărbătorii tradiționale „Focul lui Sumedru”, orașul Topoloveni a avut onoarea de a primi vizita reprezentanților diplomatici ai Republicii…