Acum 9 ani eram în Africa, exact în luna martie. Am plecat în această călatorie cu teamă, dar și cu multă curiozitate. M-am întors de acolo mai bogată sufletește si cu o alta viziune despre viață, despre ceea ce ne face să simțim cu adevărat gustul fericirii.

Credeam că acolo voi întâlni numai oameni triști, cu speranțele și idealurile distruse de foame și sărăcie. Credeam că în Africa Neagră oamenii sunt răi și dușmănoși și ca au sufletele bântuite de gânduri de smoală, asemeni fantomelor care nu își găsesc liniștea în lumea umbrelor.

Dar, spre marea mea surprindere, am descoperit acolo o altă lume, care avea o scară a valorilor bazată pe principii solide, pentru mulți europeni, din păcate, complet străine. Am învățat adevăratul sens al cuvantului solidaritate. Acea solidaritate pornită din adâncul sufletului, nu cea despre care se vorbește cu atâta mândrie și falsitate în Europa.

Nu voi putea uita niciodată chipurile luminate de zâmbete ale oamenilor simpli, dar atât de profunzi în gândire. Am văzut familii mari, compuse din mai multe generații, care trăiau în aceeași curte, dar în acelși timp independenți și cu un mare respect pentru intimitate.

Am văzut respectul pe care îl au tinerii pentru bătrâni și izvorul lor nesecat de înțelepciune. Și cunoscându-i, am înțeles că bucuria din sufletul lor vine din faptul ca nu își trăiesc viața stăpâniți de o neîntreruptă dorință de a acumula tot mai multe lucruri. Scopul vieții lor este bogăția sufletească, iubirea față de semeni și natură și păstrarea tradițiilor.

Am trăit printre ei, nu în hoteluri de lux sau alte zone special amenajate pentru turiști. Le-am cunoscut obiceiurile, am înțeles stilul lor de viață, am participat la nunți, botezuri și înmormântări. Și am învățat astfel că totul este energie, că moartea nu trebuie așteptată cu teamă si că Dumnezeu nu pedepsește, ci iubește si iartă.

Am plecat din Togo plângând pentru că simțeam că las acolo o parte din mine. Am realizat că mă dusesem acolo atât de săracă și că mă intorceam acasă mult mai bogată.