Ce faci în weekend? Teatrul ”Alexandru Davila” te scoate din casă

Primul weekend din martie vine cu un program bogat la Teatrul Alexandru Davila din Pitești, unde publicul de toate vârstele are de unde alege: de la spectacole pentru copii, la dramă contemporană și un show muzical dedicat zilei de 8 Martie.

Sâmbătă dimineață, de la ora 11:30, la Sala Studio „Liviu Ciulei”, cei mici sunt invitați în lumea poveștilor lui Ion Creangă, la „Ursul păcălit de vulpe”, în regia lui Nicolae Bănică. Timp de 40 de minute, copiii îi vor urmări pe ursul cel naiv și pe vulpea șireată într-o adaptare plină de umor, pusă în scenă de actorii trupei Așchiuță, într-un spectacol care îmbină joaca și învățătura.

Seara, de la ora 19:00, atmosfera se schimbă complet. Tot la Sala Studio, publicul adult este așteptat la „Scenă de familie”, text semnat de Alexandra Băcăoanu, în regia și scenografia lui Thomas Ciulei. Povestea aduce în prim-plan o familie prinsă într-un apartament prea mic pentru frustrările și secretele adunate în timp. Revenirea fiicei din Londra declanșează tensiuni, reproșuri și revelații dureroase, într-un spectacol intens, de o oră și zece minute, despre vină, adevăr și fragilitatea legăturilor de familie.

Duminică, de la 11:30, pe Sala Mare, scena se umple din nou de farmecul copilăriei cu „Amintiri din copilărie”, în regia Ancăi Dinu. Nică al lui Ștefan a Petrei prinde viață într-un spectacol de 45 de minute, plin de energie și umor, care îi cucerește nu doar pe cei mici, ci și pe părinții sau bunicii veniți să retrăiască, pentru o clipă, bucuriile simple de altădată.

Weekendul se încheie festiv, duminică seara, de la ora 19:00, tot pe Sala Mare, cu spectacolul „În dar, de ziua ta”, realizat în coproducție cu Centrul Doina Argeșului. Muzica ușoară și muzica populară se întâlnesc într-un adevărat duel artistic, susținut de orchestră live, momente coregrafice și o distribuție numeroasă de soliști, actori și dansatori.

Timp de două ore, publicul este invitat la un dialog vibrant între tradiție și modernitate, un spectacol gândit ca un cadou special pentru Ziua Femeii.

Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrului sau online, pe platforma MyStage.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arestarea preventivă a lui Georgescu este o șansă de neratat pentru AUR
Arestarea preventivă a lui Georgescu este o șansă de neratat pentru AUR

Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru escrocherie, dar nu faptul că a escrocat un om este cea mai mare…

Cenaclul Flacăra Simfonic, în premieră, la Filarmonica Pitești
Cenaclul Flacăra Simfonic, în premieră, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 1 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul folk „Cenaclul Flacăra Simfonic” în care,…

Miercuri se oprește apa pe trei străzi din Ștefănești
Miercuri se oprește apa pe trei străzi din Ștefănești

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în orașul Ștefănești, în ziua de miercuri, 30 septembrie, între…

A încălcat ordinul de protecție și a fost arestat la domiciliu. Și-a amenințat fosta soție…
A încălcat ordinul de protecție și a fost arestat la domiciliu. Și-a amenințat fosta soție…

Un bărbat de 59 ani, din Caracal, a ajuns în arest la domiciliu după ce și-ar fi încălcat ordinul de…

Tradiție, gusturi autentice și meșteșuguri la Muzeul Golești: Târgul „Rod cu Spor” își deschide porțile…
Tradiție, gusturi autentice și meșteșuguri la Muzeul Golești: Târgul „Rod cu Spor” își deschide porțile…

Între 2 și 4 octombrie 2026, iubitorii de tradiții, gospodarii iscusiți și toți cei care vor să se bucure de…