”Blonda beată” a intrat în pușcărie. Povestea ei, mai degrabă, una tristă

 

 

 

 

 

Marți, 7 mai, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș, împreună cu polițiștii Secției de Poliție Rurală Albota, au pus în executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Bolintin Vale, județul Giurgiu, pe numele Alinei Elena Badea, în vârstă de 30 de ani, din Albota. Aceasta a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru infracțiuni rutiere și încarcerată la Penitenciarul Colibași.

Alina Elena Badea nu e alta decât argeșeanca supranumită Blonda Beată de la Albota, care a ridicat traficul/ vânzarea, nu de puține ori, publicațiilor -print/online- care au relatat situațiile penibile și, nu în ultimul rând triste, dacă le pui într-un context, în care a fost filmată (ori s-a filmat singură).

S-au viralizat filmulețe cu ea beată pe stradă, la piscină, în baruri și a postat filmări live, publice, pe contul său de Facebook, când încerca să se sinucidă (desigur, tot băută). A fost acuzată de furtul unei mașini, s-a vorbit despre ea că, în stări de alcoolizare excesivă, e agresivă cu bărbații cu care are o relație, în acele momente. A fost pusă sub control judiciar și obligată de instanță să se trateze de alcoolism.

Pe de altă parte, prieteni de-ai ei au povestit că, până la 20 de ani, era o tânără demnă de luat exemplu. Numai că viața ar fi pus-o în fața unei experiențe cumplite, care ar fi dat-o peste cap: ar fi accidentat mortal o femeie. A fi plecat din țară, o vreme, probabil pentru a se regăsi, însă cea care s-a întors, peste câțiva ani, în România, n-a mai semănat absolut deloc cu Alina pe care o știau cu toții.

Dependența de alcool a adus-o, azi, în închisoare. Acest moment poate fi o altă turnură în viața sa. Poate pozitivă, de data asta…

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Petrecerea continuă la Mioveni, cu muzică populară și artiști cunoscuți pe scenă
Petrecerea continuă la Mioveni, cu muzică populară și artiști cunoscuți pe scenă

Atmosferă de sărbătoare la Zona de Picnic Făget, unde, de 1 Mai, a debutat evenimentul „Sărbătoarea Primăverii, Muncii și Bucuriei”.…

Locuințe pentru medici la Ștefănești: proiectul CJ Argeș intră în faza de execuție
Locuințe pentru medici la Ștefănești: proiectul CJ Argeș intră în faza de execuție

Un proiect gândit să atragă și să păstreze medici în spitalele din Argeș intră în linie dreaptă. Consiliul Județean Argeș…

Se oprește apa în centrul Piteștiului, pentru 24 de ore. Vezi străzile afectate
Se oprește apa în centrul Piteștiului, pentru 24 de ore. Vezi străzile afectate

Locuitorii din zona centrală a municipiului Pitești rămân fără apă potabilă timp de 24 de ore, începând din această dimineață…

Calendar oficial pentru creșe și grădinițe 2026–2027: când îți înscrii copilul și ce noutate apare…
Calendar oficial pentru creșe și grădinițe 2026–2027: când îți înscrii copilul și ce noutate apare…

Ministerul Educației și Cercetării a stabilit calendarul înscrierilor la creșe și grădinițe pentru anul școlar 2026–2027. Procedura se desfășoară, ca…

De 1 Mai, Nurvil vă dorește o zi plină de soare și kilometri parcurși cu…
De 1 Mai, Nurvil vă dorește o zi plină de soare și kilometri parcurși cu…

De 1 Mai, drumul contează la fel de mult ca destinația. Indiferent că alegi muntele sau marea, asigură-te că ajungi…