Bărbat reținut pentru șantaj

Ieri, polițiștii de investigații criminale din Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de șantaj.

Oamenii legii au fost sesizați, în 21 martie, de un bărbat de 36 ani, din Pitești, despre faptul că un individ de 53 ani, din aceeași localitate, i-ar fi solicitat telefonic suma de 500 de lei, pentru a-i permite să părăsească o parcare privată, unde autoutilitara pe care o folosea a fost blocată.

Polițiștii au extins cercetările și cu privire la altă infracțiune de șantaj și au identificat și o femeie de 31 ani, din Poiana Lacului, care în aceeași zi a fost constrânsă de același bărbat, să plătească 200 de lei, pentru a putea părăsi parcarea privată, a cărei barieră de acces o blocase cu un lacăt.

În 22 martie, polițiștii făcut o percheziție la adresa unde se află parcarea privată, ocazie cu care a fost descoperită autoutilitara bărbatului de 36 de ani, care a fost ridicată și restituită proprietarului.

Bărbatul de 53 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

A închiriat o mașină și a vândut-o, apoi a spus că a fost furată. Tânăr…
A închiriat o mașină și a vândut-o, apoi a spus că a fost furată. Tânăr…

Un tânăr de 18 ani din Leordeni a fost reținut după ce ar fi închiriat un autoturism în valoare de…

Despre susținătorii politici nebuni și ziariștii psihopați de pe Facebook
Despre susținătorii politici nebuni și ziariștii psihopați de pe Facebook

În interval de câteva zile, sunt programate două premiere ale unor spectacole de teatru după piese scrise de mine. La…

ÎPS Varsanufie a participat la proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana
ÎPS Varsanufie a participat la proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana

Duminică, 4 octombrie 2026, la Mănăstirea Tismana, județul Gorj, a avut loc slujba solemnă a proclamării locale a canonizării Sfintei…

Nurvil: Audi A6 Limuzină 40 TDI quattro. Discount 14.471 €
Nurvil: Audi A6 Limuzină 40 TDI quattro. Discount 14.471 €

𝐀𝐮𝐝𝐢 𝐀𝟔 𝐋𝐢𝐦𝐮𝐳𝐢𝐧𝐚̆ 𝟒𝟎 𝐓𝐃𝐈 𝐪𝐮𝐚𝐭𝐭𝐫𝐨 | 𝐃𝐢𝐬𝐜𝐨𝐮𝐧𝐭 𝟏𝟒.𝟒𝟕𝟏 € Eleganță, confort și tehnologie Audi într-o configurație premium, finisată în…

SC BICA SRL, firmă vâlceană, vinde cărbune lignit direct din propria carieră din Berbești
SC BICA SRL, firmă vâlceană, vinde cărbune lignit direct din propria carieră din Berbești

Vindem cărbune lignit de cea mai bună calitate, provenit direct din cariera noastră privată din Berbești, județul Vâlcea. Suntem proprietarii…