Băgat la arest după ce-a dat spargerea la un magazin din Curtea de ARgeș

 

 

 

 

Azi-dimineață, polițiștii din Curtea de Argeș, cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Constanța și al luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Constanța, au efectuat trei percheziții domiciliare, dintre care două în municipiul Constanța și una în localitatea Agigea, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Vizat a fost un bărbat de 38 de ani, din Onești, județul Bacău, bănuit că ar fi pătruns prin efracție într-un magazin din Curtea de Argeș, în noaptea de 23 spre 24 iunie a.c., de unde a furat mai multe telefoane mobile în valoare totală de aproximativ 20.000 de lei.

Hoțul este unul cu experiență în domeniu, el fost și închis pentru același gen de fapte și este cercetat și în alte dosare.

După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din acest weekend, în Parcul Ștrand: plimbări cu barca, hidrobicicleta și trenulețul
Din acest weekend, în Parcul Ștrand: plimbări cu barca, hidrobicicleta și trenulețul

Odată cu startul Simfoniei Lalelelor, Parcul Ștrand din Pitești își redeschide zona de agrement și îi așteaptă pe vizitatori cu…

„Rupt” de beat la volan, oprit de polițiști în Vâlcea
„Rupt” de beat la volan, oprit de polițiști în Vâlcea

Un bărbat de 47 de ani din localitatea vâlceană Păușești a fost oprit ieri de polițiști după ce s-a urcat…

Simfonia Lalelelor a început: Piteștiul, din nou în floare și în sărbătoare!
Simfonia Lalelelor a început: Piteștiul, din nou în floare și în sărbătoare!

Piteștiul trăiește, din nou, zilele lui cele mai frumoase. A fost dat startul celei de-a 49-a ediții a Simfoniei Lalelelor,…

„Paradis Cultural Nights”, ediția a II-a: ”Nepotul meu se crede poet” de Călin-Liviu Georgescu, regia…
„Paradis Cultural Nights”, ediția a II-a: ”Nepotul meu se crede poet” de Călin-Liviu Georgescu, regia…

„Paradis Cultural Nights” revine cu cea de-a doua ediție, consolidând un concept cultural distinct, construit în jurul unor seri în…

Bătaie în parcarea unui local. Doi tineri au ajuns în arest
Bătaie în parcarea unui local. Doi tineri au ajuns în arest

Un conflict izbucnit într-o parcare din comuna vâlceană Cernișoara s-a încheiat cu două persoane reținute de polițiști. Totul s-a întâmplat…