Astăzi, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au reținut trei bărbați, de 31 și 20 de ani, din Merișani, respectiv 18 ani, din Băiculești, cercetați într-un dosar penal întocmit pentru împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.
În ziua de 29 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești s-au sesizat din oficiu, în urma unor imagini apărute în spațiul public, în care sunt prezentate mai multe persoane, cu trei autoturisme, care au blocat, în cursul nopții de 28 spre 29 octombrie, în jurul orei 01.00, intersecția străzilor Constantin Zărnescu și Victoriei, din Pitești, împiedicând, astfel, traficul autovehiculelor care circulau dinspre bulevardul Republicii. Și asta doar ca să se filmeze și să se laude pe TikTok și Facebook cu ”isprava” lor.
În cursul zilei de mâine, cei trei vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

























Lasă un răspuns