Are de stat 30 de zile în arest, după ce a furat 2 mașini și a fost urmărit de poliție

 

 

 

 

 

Ieri, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Curtea de Argeş au continuat cercetările într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi furt şi au reţinut un tânăr de 22 de ani, din Corbeni.

În noaptea de 29 ianuarie, în jurul orei 22:00, într-o stație peco din comuna Albeştii de Argeş, tânărul a furat o mașină, după ce l-a determinat pe șofer (un tânăr de 20 de ani), sub ameninţarea cuțitului, să coboare din ea.

În cursul aceleiaşi nopţi, tânărul de 22 de ani a fost depistat în trafic, în Bucureşti, urmărit de polițiști, o bucată de drum, până când a fost implicat într-un accident. În acel moment, a părăsit mașina în care era și a furat-o pe cea pe care o lovise, cu care și-a continuat drumul până când, în cele din urmă, a fost oprit de polițiști.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în cursul zilei de astăzi a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş în fața instanței, iar Judecătoria Curtea de Argeş a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mâine se oprește apa în Pitești. Vezi străzile afectate
Mâine se oprește apa în Pitești. Vezi străzile afectate

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, zona Nord, în ziua de joi, 03.09.2026,…

Joi, se oprește apa pe o stradă din orașul Topoloveni
Joi, se oprește apa pe o stradă din orașul Topoloveni

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în orașul Topoloveni, în ziua de joi 03.09.2026, între orele…

Mâine se oprește apa pe mai multe străzi din Ștefănești
Mâine se oprește apa pe mai multe străzi din Ștefănești

Joi, 𝟑 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔, 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐨𝐫𝐞𝐥𝐞 𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟔:𝟎𝟎, furnizarea apei potabile va fi întreruptă temporar în orașul Ștefănești, ca…

Doi vâlceni, prinși la volanul unor ATV-uri fără permis. Unul mai era și băut
Doi vâlceni, prinși la volanul unor ATV-uri fără permis. Unul mai era și băut

Doi bărbați din Vâlcea s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați, ieri seară, conducând ATV-uri pe drumurile…

Getic Cross dă startul aventurii la Cuca Măcăii!
Getic Cross dă startul aventurii la Cuca Măcăii!

Comuna Cuca din județul Argeș devine, pe 26 septembrie 2026, punct de întâlnire pentru iubitorii de alergare, aventură și natură.…