Apă Canal 2000 SA.  Verificări, pe timpul nopții, în Pitești, pentru identificarea avariilor ascunse

Societatea Apă Canal 2000 SA Pitești este preocupată permanent de prestarea unor servicii de calitate către clienți și, în acest sens, pentru asigurarea debitului de apă minim și a unei presiuni constante până la ultimul nivel al condominiului se impune reducerea avariilor ascunse, care se produc frecvent pe sistemul de alimentare cu apă.

Prin personalul de specialitate se efectuează verificări, atât în timpul zilei cât și noaptea, în căminele de vane, în căminele de canalizare și pe rețelele de apă ce subtraversează bulevardele importante din municipiul Pitești.

Astfel, de la data de 01.03.2025 reprezentanții societății din cadrul Departamentului Comercial – Serviciul Control au identificat peste 50 de avarii majore, care curgeau în subteran, iar în cadrul ultimei acțiuni de verificare din noaptea de 3 spre 4 aprilie s-au identificat în zona de nord și în zona centrală a municipiului Pitești un număr de 9 avarii ascunse care au fost programate pentru remediere în dimineața zilei următoare.

Ne propunem continuarea acțiunilor de verificare în municipiul Pitești, în toate zonele greu accesibile, pentru identificarea avariilor și de asemenea reducerea timpului de remediere a acestora, care împreună cu toate celelalte măsuri de natură tehnică, comercială și investițională să conducă la reducerea pierderii de apă și la creșterea gradului de satisfacție a clienților.

 

Director General

Mihail Marinescu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Piața Nord se închide pentru lucrări structurale privind securitatea la incendii. Producătorilor și comercianților li…
Piața Nord se închide pentru lucrări structurale privind securitatea la incendii. Producătorilor și comercianților li…

Piața Nord se închide pentru lucrări structurale privind securitatea la incendii; producătorilor și comercianților li s-au oferit variante de relocare,…

Vâlcean reținut în Dolj după ce ar fi furat 2.600 de litri de motorină din…
Vâlcean reținut în Dolj după ce ar fi furat 2.600 de litri de motorină din…

Un bărbat de 30 de ani, din Bălcești, județul Vâlcea, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru…

Impact în lanț pe DN 7. O femeie a ajuns la spital
Impact în lanț pe DN 7. O femeie a ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate o autoplatformă, un autoturism și un TIR s-a produs în această dimineață,…

Biciclist de 74 de ani, mort după ce a fost lovit de o mașină
Biciclist de 74 de ani, mort după ce a fost lovit de o mașină

Un bărbat de 74 de ani, din comuna Stoenești, județul Olt, a murit după ce bicicleta pe care se afla…

129 km/h pe un drum cu limită de 50. Un șofer de 21 de ani…
129 km/h pe un drum cu limită de 50. Un șofer de 21 de ani…

Un tânăr de 21 de ani, din Pitești, a fost prins de polițiștii rutieri circulând cu 129 km/h pe DJ…