Apă Canal 2000, precizări cu privire la calitatea apei furnizate

            Întrucât în mediul online s-au răspândit diverse speculații cu privire la calitatea apei furnizate, societatea Apă Canal 2000 dorește să aducă câteva clarificări în legătură cu acest subiect.

            Cerințele privind calitatea apei potabile sunt stabilite de Ordonanță nr. 7/2023 privind calitatea apei destinate consumului uman, aprobată prin Legea nr. 96/2024. 

            În decursul anului 2026, laboratorul din cadrul societății a efectuat pentru sistemul Pitești, municipiu și localitățile limitrofe aferente (Ștefănești, Albota, Bascov, Bradu, Mărăcineni), un număr de 249 probe, toate fiind corespunzătoare.

            Dorim să informăm consumatorii că, deși turbiditatea apei este uneori mai ridicată, aceasta rămâne potabilă, fiind supusă permanent proceselor de tratare și monitorizare conform standardelor în vigoare. Calitatea apei distribuite este verificată riguros, iar parametrii esențiali sunt menținuți în limitele legale. De asemenea, în cadrul programului de întreținere și reparații se realizează spălarea și dezinfecția conductelor de distribuție apă potabilă.

            Ordonanța nr. 7/2023, art.4, alin. 1, prevede: „Apa potabilă trebuie să fie sanogenă şi curată şi să îndeplinească următoarele condiţii: să nu conţină microorganisme, paraziţi şi orice alte substanţe care, prin numărul sau concentraţia lor, constituie un pericol potenţial pentru sănătatea umană“.

            Amintim consumatorilor că laboratoarele Apă Canal 2000 sunt acreditate RENAR, astfel că acestea dispun de toate resursele necesare realizării analizelor în cele mai optime condiții pentru asigurarea acurateții rezultatelor. De asemenea, calitatea apei pe parcursul tuturor etapelor procesului de tratare este atent monitorizată 24 din 24 ore, în laboratoarele de determinări fizico-chimice activitatea desfășurându-se continuu.

            Având în vedere aspectele precizate, societatea Apă Canal 2000 îi asigură pe consumatori că apa furnizată la nivelul întregii arii de operare este potabilă, toți parametrii de calitate încadrându-se în intervalele de referință impuse de normativele în vigoare.

 

Director General

Mihail Marinescu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu, prezent la cea de-a 173-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor, organizată…
Constantin Rădulescu, prezent la cea de-a 173-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor, organizată…

Un județ mai puternic, cu bani europeni – de la Bruxelles! ​Particip în aceste zile la cea de-a 173-a sesiune…

Tânără de 20 ani, agresată de iubit acasă și pe stradă. Bărbatul a fost reținut
Tânără de 20 ani, agresată de iubit acasă și pe stradă. Bărbatul a fost reținut

Un tânăr de 23 ani, din Albota, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi agresat iubita,…

Arestat preventiv pentru că furat produse dintr-un magazin și a amenințat un angajat
Arestat preventiv pentru că furat produse dintr-un magazin și a amenințat un angajat

Un tânăr de 25 de ani din Pitești a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru tâlhărie,…

APĂ CANAL 2000 angajează zidar
APĂ CANAL 2000 angajează zidar

Societatea APĂ CANAL 2000 S.A. Piteşti, cu sediul în municipiul Piteşti, bulevardul I.C. Brătianu nr. 24A, judeţul Argeş, organizează concurs…

Biserica din Urșani, monument istoric construit în 1800, reper al comunității din Horezu, va fi…
Biserica din Urșani, monument istoric construit în 1800, reper al comunității din Horezu, va fi…

Biserica din Urșani – lucrări de restaurare și reabilitare în valoare de 1,8 milioane de euro Biserica din Urșani, monument…