La Ștefănești: Vicele Mihalcea a îmbrâncit-o pe reprezentanta PNL dintr-o secție de vot
– De la președintele Biroului Electoral de Circumscripție Ștefănești, judecătorul Ioan Fundătureanu, am aflat că PNL a depus o sesizare în care prezenta o încercare de fraudă. În secția de vot 177 din oraș, președinta biroului secției a înmânat câte două buletine, atât din buletinele de vot pentru primar, cât și din cele pentru Consiliul Județean. ”Am luat legătura cu dna președintă și i-am recomandat ca al doilea buletin să fie anulat”, ne-a declarat judecătorul Fundătureanu.
–Tot în Ștefănești, în jurul orei 18.00, la secția de vot 172 de la Ana Imep, viceprimarul PSD Gheorghe Mihalcea a intrat într-un conflict cu reprezentantul PNL din secție, Carmen Rădulescu. Starea tensionată a degenerat, ajungându-se la vicele Mihalcea să o îmbrâncească pe dna Rădulescu.
La fața locului au venit și Jenica Dumitru, candidata PSD la funcția de primar al Ștefăneștiului, poliția și președintele Biroului Electoral de Circumscripție.
După ce s-a mai liniștit, Carmen Rădulescu ne-a declarat: ”Eram în secție și am zâmbit unei doamne cu un bebeluș în brațe, care era afară. Dl. vice Mihalcea, care intrase în secție, mi-a văzut zâmbetul și a început să urle că fac nu știu ce semne persoanelor care stau afară. M-a acuzat și că eu, azi, am influiențat oamenii să voteze într-un anume fel. Apoi a venit spre mine și mi-a dat un brânci în spate, tot urlând, că nu stau la locul meu.
Fac precizarea că reprezentantul PSD din secție, o doamnă, nici măcar o secundă nu mi-a spus, în toată această zi, că mă suspectează de așa influențarea votanților”.
La Pitești: Unui membru al unei secției de vot i s-a făcut rău
– În jurul orei 9.00, la secția 39, o persoană cu un handicap la mâini, care a venit neînsoțită, a cerut ajutorul cuiva în cabina de vot, pentru că nu putea răsfoi buletinele de vot. S-a oferit chiar președinta secției. Reprezentantul PNL a sesizat imediat situația la 112, deoarece legea interzice membrilor secțiilor de vot să se implice, ajutorul trebuia să vină din partea unei persoane neutre.
– La una dintre secții s-a observat că, din tipografie, trei buletine de vot au fost dublate (paginile 1 și 2). S-au anulat.
-La o altă secție de vot, unui membru din biroul secției (reprezentant ALDE) i s-a făcut rău (se pare că ar fi făcut infarct) și a fost schimbat cu alt coleg.
Lasă un răspuns