Accident în lanț pe A1, spre Pitești. Patru persoane, printre care trei copii, au fost duse la spital

Un accident rutier în care au fost implicate mai multe autoturisme s-a produs în această dimineață, în jurul orei 06:00, pe Autostrada A1, pe sensul București–Pitești, în zona kilometrului 109.

Un bărbat de 56 de ani ar fi pierdut controlul volanului, posibil din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum (polei). Autoturismul a lovit inițial glisiera din partea dreaptă, apoi a fost proiectat în glisiera mediană, oprindu-se pe banda a doua de circulație.

După producerea accidentului, un șofer de 27 de ani a oprit pe banda de urgență pentru a acorda ajutor. La scurt timp, un alt conducător auto, în vârstă de 40 de ani, a izbit mașina rămasă pe banda a doua, fiind proiectat ulterior în autoturismul bunului samaritean, oprit pe banda de urgență. În final, un al patrulea șofer, de 59 de ani, a lovit resturile rămase pe carosabil.

În urma accidentului, au fost răniți doi copii, de 11 ani și un an, pasageri în primul autoturism, precum și o femeie de 29 de ani și un copil de 9 ani, pasageri în cel de-al treilea autoturism.

Toți șoferii implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Marți, 13 octombrie – Ziua Informării Preventive. Ghinionul poate fi prevenit! Fii prevăzător!
Marți, 13 octombrie – Ziua Informării Preventive. Ghinionul poate fi prevenit! Fii prevăzător!

Pentru unii, ziua de 13, mai ales atunci când pică marțea, este asociată cu ghinionul. Pentru noi, pompierii, este un…

Constantin Rădulescu, prezent la cea de-a 173-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor, organizată…
Constantin Rădulescu, prezent la cea de-a 173-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor, organizată…

Un județ mai puternic, cu bani europeni – de la Bruxelles! ​Particip în aceste zile la cea de-a 173-a sesiune…

Tânără de 20 ani, agresată de iubit acasă și pe stradă. Bărbatul a fost reținut
Tânără de 20 ani, agresată de iubit acasă și pe stradă. Bărbatul a fost reținut

Un tânăr de 23 ani, din Albota, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi agresat iubita,…

Arestat preventiv pentru că furat produse dintr-un magazin și a amenințat un angajat
Arestat preventiv pentru că furat produse dintr-un magazin și a amenințat un angajat

Un tânăr de 25 de ani din Pitești a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru tâlhărie,…

APĂ CANAL 2000 angajează zidar
APĂ CANAL 2000 angajează zidar

Societatea APĂ CANAL 2000 S.A. Piteşti, cu sediul în municipiul Piteşti, bulevardul I.C. Brătianu nr. 24A, judeţul Argeş, organizează concurs…