Accident în Argeș. Victime, un băiat de 13 ani și o fată de 18

 

 

 

 

 

 

Azi-dimineață, în jurul orei 6.30, în localitatea argeșeană Moșoaia a avut loc un accident rutier.

Verificările preliminare efectuate de polițiștii rutieri au stabilit că un bărbat de 39 de ani, din comuna Ciomagești, care conducea un autoturism pe DN67B către Pitești, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism condus, în aceeași direcție, de mers, de un tânăr de 19 ani, din comuna Bărăști, jud. Olt. Ulterior, șoferul primului autoturism a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, a izbit un cap de pod, iar autoturismul s-a răsturnat.

Un minor de 13 ani și o tânără de 18 ani, pasageri în autoturismul care s-a răsturnat, au primit îngrijiri medicale după care au fost transportați la spital.

Niciunul dintre șoferi nu consumase alcool. Ar mai fi de menționat că șoferului de 39 de ani i se suspendase dreptul de a conduce din data de 4 aprilie. Ar fi fost depistat conducând, de către polițiștii din județul Olt, după ce consumase băuturi alcoolice.

În cauza, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sărbătoarea Recoltei revine la Mioveni! Înscrierile continuă până pe 30 septembrie!
Sărbătoarea Recoltei revine la Mioveni! Înscrierile continuă până pe 30 septembrie!

În perioada 9–11 octombrie 2026, Mioveni va găzdui cea de-a XVII-a ediție a evenimentului „Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului –…

Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor
Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor

Abandonarea deșeurilor, lângă containere, este strict interzisă și se sancționează! Sortarea corectă a deșeurilor începe din casa fiecăruia dintre noi…

PSD Argeș: Respect pentru cultură, patrimoniu și pentru istoria Argeșului! Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”…
PSD Argeș: Respect pentru cultură, patrimoniu și pentru istoria Argeșului! Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”…

Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean, și-a redeschis astăzi porțile după finalizarea lucrărilor…

Galeria de Artă „RUDOLF SCHWEITZER-CUMPĂNA” și-a redeschis porțile!
Galeria de Artă „RUDOLF SCHWEITZER-CUMPĂNA” și-a redeschis porțile!

După aproape 140 de ani, una dintre clădirile emblematice ale Piteștiului și-a deschis din nou porțile, iar în interior îi…

Cu permisul suspendat și băut la volan, a ajuns în arest
Cu permisul suspendat și băut la volan, a ajuns în arest

Un bărbat de 48 de ani, din Curtea de Argeș, a fost reținut după ce a fost prins conducând mașina,…