Astăzi, în jurul orei 12.30, pe DN73, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate 4 mașini.
Un tânăr de 19 ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism dinspre sat Valea Bradului, comuna Mihăești, spre DN 73, la pătrunderea pe drumul național, nu ar fi acordat prioritate unui autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din Câmpulung, care se deplasa pe DN 73 dinspre Câmpulung spre Pitești.
În urma impactului, al doilea autoturism a fost proiectat pe sensul opus de deplasare, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din Mărăcineni (ce se deplasa dinspre Pitești spre Câmpulung), precum și într-un alt autoturism din spatele acestuia, condus se o tânără de 18 ani, din Stâlpeni.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 53 de ani, din Câmpulung, pasageră dreapta față în al doilea autoturism, care acuza dureri la mâna dreaptă, gât și torace, aceasta fiind transportată la spital pentru investigații medicale.
Toți conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art.196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.

























Lasă un răspuns