Abonamentele de transport rutier pentru elevi, decontate integral

 
Abonamentele acordate elevilor de către operatorii de transport rutier pentru distanțe de până la 50 de kilometri vor fi decontate integral, aceasta fiind una dintre măsurile de reducere a abandonului școlar, în condițiile în care principala cauză o reprezintă costurile aferente participării la cursuri.
Decizia a fost luată de Guvern, printr-o Ordonanță de Urgență, având în vedere faptul că în anul școlar 2015-2016 peste 125.000 de elevi au făcut naveta zilnic folosind transportul rutier pentru a ajunge la cursuri.
Începând cu anul 2013, mecanismul de decontare a navetei elevilor a fost plafonat și nu acoperea integral tariful, ci doar o mică parte din abonamentele emise de transportatori. În multe cazuri, diferența de preț nedecontată este mare și constituie motiv de abandon școlar, mai ales în zonele slab dezvoltate, unde costurile cu naveta sunt ridicate în raport cu veniturile familiilor. Distanța medie la nivel național pe care trebuie să o parcurgă un elev care face naveta este de 18 kilometri. 
Măsura luată de Guvern a luat în calcul și faptul că România este a treia țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește părăsirea timpurie a școlii (19,1% din populația de 18-24 de ani), rată care a crescut de la 17,3% în 2013. De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că unul din cinci elevi din învățământul secundar superior face naveta pentru a ajunge la ore, peste jumătate din populația cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani locuiește în mediul rural, liceele și școlile profesionale sunt situate în general în zona urbană.
Decontarea integrală a costurilor pentru naveta elevilor a fost una dintre solicitările adresate Guvernului de către asociațiile reprezentative ale elevilor, Organizația Salvați Copiii, federațiile sindicale reprezentative din educație.
Un alt capitol inclus în Ordonanța de Urgență are în vedere reglementarea tarifului maximal per kilometru aferent abonamentului elevilor. Mai exact, actul normativ stabilește că tariful maximal per kilometru aferent abonamentului de transport rutier pentru elevi se stabilește și se actualizează prin hotărâre a Guvernului. De asemenea, metodologia de calcul a tarifului maximal se aprobă tot prin Hotărâre a Guvernului.
Contractele de transport în curs, valabil încheiate, în baza cărora sunt practicate anumite tarife pentru serviciile publice de transport a elevilor, nu pot fi modificate până la ajungerea la termen decât prin acordul părților.
 
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Miercuri, se oprește apa în Poiana Lacului
Miercuri, se oprește apa în Poiana Lacului

Societatea Apă Canal 2000 SA Pitești va executa miercuri 23 septembrie 2026, între orele 8 – 24, lucrări de igienizare…

Bărbat dat dispărut în Mioveni, găsit mort după câteva ore de căutări. Dumnezeu să-l odihnească!
Bărbat dat dispărut în Mioveni, găsit mort după câteva ore de căutări. Dumnezeu să-l odihnească!

Un bărbat de 45 de ani din Mioveni, dat dispărut în această după-amiază, a fost găsit decedat câteva ore mai…

 Iulius și minciunile lui despre Ducele de Albota
 Iulius și minciunile lui despre Ducele de Albota

Pe mai multe site-uri și conturi personale de Facebook a apărut o știre despre comuna Albota care m-a pus pe…

Călin Georgescu mi-a prostit câțiva oameni dragi din Vâlcea
Călin Georgescu mi-a prostit câțiva oameni dragi din Vâlcea

Călin Georgescu nu e prost, dar știe să-i prostească pe români la modul istoric. Nimeni nu i-a prostit pe cei…

Doi adolescenți, în arest la domiciliu după ce au bătut un bărbat pe stradă
Doi adolescenți, în arest la domiciliu după ce au bătut un bărbat pe stradă

Doi tineri de 17 și 18 ani au ajuns în arest la domiciliu după ce au bătut un bărbat de…