ABA Argeș-Vedea: Situația pe râul Dâmbovița a fost deblocată. Fermierii vor putea să-şi irige în continuare culturile agricole

Situația generată de captările de apă de pe râul Dâmbovița a fost deblocată. În urma intervenției structurilor teritoriale și centrale ale Administrației Naționale „Apele Române”, s-au stabilit mai multe măsuri de intrare în legalitate.
În urma dialogului dintre Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, fermieri și autoritățile locale, s-a ajuns la un acord de principiu privind utilizarea apei din Dâmbovița pentru irigații. Fermierii vor putea continua să folosească această resursă, cu condiția încheierii unui contract legal cu Apele Române, conform legislației în vigoare.

„Situaţia de la Lunguleţu s-a rezolvat. A existat un dialog între reprezentanţii Apelor Române şi fermierii de acolo. S-au stabilit mai multe principii acceptate de ambele părţi. Oamenii vor putea să-şi irige în continuare culturile. Până la 15 septembrie, se va face o listă cu cei care vor să folosească apa din Dâmboviţa şi vom semna un contract cadru în care vor fi stipulate condiţiile tehnice, programul de furnizare şi tarifele. Preţurile nu sunt deloc mari şi nu vor afecta viabilitatea economică a activităţii agricole de acolo. De altfel, am avut o întâlnire în acest sens şi cu ministrul Agriculturii, domnul Florin Ionuţ Barbu, în care am explicat ce s-a întâmplat la Lunguleţu şi prezentat soluţia găsită. ANAR face eforturi ca, în această perioadă de vară, să împace ambele necesităţi: şi furnizarea de apă pentru comunităţi, dar şi pentru irigarea terenurilor agricole”, a declarat Sorin Lucaci, directorul general al Administraţiei Naţionale Apele Române.

În prezent, există suficientă apă atât pentru culturile agricole, cât și pentru alimentarea cu apă potabilă a Capitalei. Nu se pune problema întreruperii alimentării Bucureștiului.

Totodată, conducerea Administrației Naționale „Apele Române” a inițiat discuții la nivel guvernamental. Deja a avut loc o întâlnire oficială între directorul general al ANAR și ministrul Agriculturii, în vederea stabilirii unui mecanism clar de reglementare a utilizărilor de apă pentru irigații, astfel încât să fie protejat interesul public privind alimentarea populației cu apă potabilă.

Administrația Națională „Apele Române” își reafirmă angajamentul de a proteja resursele de apă și de a colabora cu toate instituțiile competente, astfel încât resursele să fie gestionate echilibrat, în beneficiul populației și al sectorului agricol.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din Vâlcea pe podiumul Londrei: Doi soți vâlceni au câștigat titlul de „Peisagistul Anului 2026”…
Din Vâlcea pe podiumul Londrei: Doi soți vâlceni au câștigat titlul de „Peisagistul Anului 2026”…

O familie de vâlceni stabilită de mai mulți ani în Marea Britanie demonstrează că excelența și seriozitatea românească nu cunosc…

Trei tineri s-au rătăcit noaptea în munți. Au fost găsiți după 45 de minute de…
Trei tineri s-au rătăcit noaptea în munți. Au fost găsiți după 45 de minute de…

Trei tineri din Craiova, doi băieți și-o fată, toți în vârstă de 20 de ani, s-au rătăcit sâmbătă seara în…

Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor și utilizarea noilor insule ecologice digitalizate
Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor și utilizarea noilor insule ecologice digitalizate

       Cum se folosesc noile insule ecologice?        -Acționați mânerul din partea de jos a cuvei de deschidere!        -Nu…

Poezie, muzică, credință și mistere istorice, în programul Centrului Cultural Pitești din această săptămână
Poezie, muzică, credință și mistere istorice, în programul Centrului Cultural Pitești din această săptămână

Centrul Cultural Pitești propune, în perioada 5-9 octombrie, o săptămână cu spectacole de muzică, întâlniri literare, prelegeri de istorie, discuții…

Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie
Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie

Începând cu 1 octombrie 2026, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Ștefănești primește cereri pentru acordarea ajutorului pentru…