A fost inaugurată o nouă creșă, în Pitești

Astăzi, 24 septembrie 2025, la Pitești, a avut loc inaugurarea noii creșe construite pe bulevardul Eroilor, nr. 26-28, în curtea Colegiului Economic „Maria Teiuleanu”. La eveniment au participat ministrul Cseke Attila, inițiatorul acestui amplu program național de construcție a creșelor, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, precum și alți reprezentanți ai administrației locale. Edilul orașului a declarat:

 

„La Pitești, prin fonduri atrase, am reușit să construim două creșe noi: creșa din Complex Albina (deja funcțională) și creșa din Exercițiu – acum finalizată și pregătită să își primească copiii!

Noul spațiu dispune de:

  • parter modern, cu dormitoare, camere de joacă, vestiare și grupuri sanitare pentru fiecare grupă;
  • spații verzi și locuri de joacă amenajate pentru cei mici;
  • dotări de ultimă generație: panouri fotovoltaice, panouri solare și pompe de căldură – conform conceptului nZEB (near-Zero Energy Building).

 Mulțumesc Companiei Naționale de Investiții și în special domnului ministru Attila Cseke – acest program de construcție a creșelor din România este un proiect de suflet al dumnealui, iar sprijinul acordat Piteștiului este valoros!”.

 

Obiectivul de investiții „Construire creșă medie” a fost finanțat în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 15 – Educație, fiind realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.” S.A. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 16.640.271,92 lei cu TVA.

Noua creșă oferă o capacitate de 70 de locuri, cu posibilitate de suplimentare până la 94 de locuri, și va răspunde nevoilor familiilor din cartierele Exercițiu, Negru Vodă, Centru și Banat. Clădirea este modernă și eficientă energetic, structurată pe trei nuclee funcționale: zona administrativă, zona destinată copiilor și zona spațiilor tehnico-gospodărești.

Unitatea dispune de dormitoare, camere de joacă dotate cu vestiare și grupuri sanitare, spații pentru servirea mesei, cabinet medical, precum și birouri administrative. Totodată, sunt prevăzute facilități precum spălătorie, călcătorie, biberonerie și bucătărie, asigurând un mediu adaptat nevoilor copiilor și personalului. Proiectul a inclus și realizarea unor parcări și amenajări exterioare, pentru a completa funcționalitatea și accesibilitatea ansamblului.

Investiția reprezintă un pas important în creșterea calității infrastructurii educaționale și în sprijinirea familiilor din municipiu, venind în întâmpinarea uneia dintre cele mai presante nevoi: asigurarea locurilor în creșe pentru copiii preșcolari.

Inaugurarea creșei din Exercițiu marchează finalizarea unei noi etape în programul de modernizare și dezvoltare a Piteștiului, subliniind importanța colaborării dintre autoritățile locale și centrale în implementarea unor proiecte cu impact major asupra comunității.

 

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pieton accidentat pe trecere de o șoferiță de 80 de ani
Pieton accidentat pe trecere de o șoferiță de 80 de ani

Un bărbat de 49 de ani a fost rănit, în această seară, după ce a fost acroșat de un autoturism…

INCREDIBIL! Un grup organizat a încercat, noaptea ca hoții, să înlocuiască celebra capsulă a timpului…
INCREDIBIL! Un grup organizat a încercat, noaptea ca hoții, să înlocuiască celebra capsulă a timpului…

Piteștiul a fost la un pas de un dezastru istoric de proporții epice! La doar câteva ore după ce oficialitățile…

Violonistul Alexandru Tomescu, solistul concertului inaugural al noii stagiuni a Filarmonicii Pitești
Violonistul Alexandru Tomescu, solistul concertului inaugural al noii stagiuni a Filarmonicii Pitești

Filarmonica Pitești deschide joi, 17 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, stagiunea a XX – a cu un…

Mâine se oprește apa în Bascov. Vezi ce străzi sunt afectate
Mâine se oprește apa în Bascov. Vezi ce străzi sunt afectate

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în comuna Bascov, sat Mica, în ziua de joi, 17.09.2026,…

Parlamentarii PSD Argeș solicită premierului Ilie Bolojan măsuri pentru protejarea competitivității Uzinei Dacia
Parlamentarii PSD Argeș solicită premierului Ilie Bolojan măsuri pentru protejarea competitivității Uzinei Dacia

Semnalele privind situația Uzinei Dacia de la Mioveni sunt tot mai îngrijorătoare: producția este în scădere, numărul angajaților s-a redus…