A fost inaugurată noua clădire a Detașamentului de Pompieri Mioveni

 

 

 

 

 

 

Astăzi a avut loc inaugurarea și darea în folosință a noii clădiri a Detașamentului de Pompieri Mioveni, care este rezultatul interesului pentru siguranța și securitatea cetățenilor a Primăriei și a Consiliului Local ale orașului Mioveni.

Obiectivul de investiție a pornit din necesitatea rezolvării unei probleme de garare a unei autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, iar soluția a venit prompt, domnul primar fiind dispus să asigure suportul necesar pentru a crea condițiile necesare.

La acest moment important au fost alături de noi reprezentanții instituțiilor de la nivelul județului nostru, dar și de la nivel local, care și-au manifestat aprecierea pentru activitatea deosebită pe care o are unitatea administrativ teritorială în dezvoltarea acestei zone, precum și pentru devotamentul și curajul în intervenții ale salvatorilor de la Detașamentul de Pompieri Mioveni.

Subunitatea din orașul Mioveni a fost operaționalizată în luna mai a anului 2002 și încă de atunci asigură intervenția pentru peste 78.000 de cetățeni din 11 unități administrativ teritoriale, iar distanța de la această locație până la cel mai îndepărtat punct este de 25 km.

Noua clădire este un pas înainte pentru asigurarea unor condiții mult mai bune atât pentru personal cât și pentru tehnica de intervenție, în subunitate desfășurându-și activitatea 66 pompieri cu autospeciale pentru intervenția în cazurile de acordare a primului ajutor calificat, de stingere ale incendiilor, de descarcerare, de intervenție și salvare de la înălțime, precum și în alte situații de urgență.

Toate cheltuielile au fost asigurate de către Primăria și Consiliul Local ale orașului Mioveni, iar pe această cale dorim să îi transmit mulțumirile noastre domnului primar Georgescu Ion, pentru grija pe care o are față de pompieri, oferindu-le condițiile necesare executării misiunilor specifice în sprijinul cetățenilor.

La finalul alocuțiunii, domnul inspector șef, colonel Berevoescu Nicolae-Alin a conchis cu următoarele cuvinte:

„Conștienți fiind de înalta răspundere care ne revine, dorim să vă asigurăm că în continuare întreg personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”cpt. Puică Nicolae” al Județului Argeș va îndeplini cu dăruire și profesionalism datoria de a veghea la protejarea vieții, bunurilor cetățenilor și a mediului înconjurător!”.

 

ISU Argeș

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor
Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor

Abandonarea deșeurilor, lângă containere, este strict interzisă și se sancționează! Sortarea corectă a deșeurilor începe din casa fiecăruia dintre noi…

PSD Argeș: Respect pentru cultură, patrimoniu și pentru istoria Argeșului! Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”…
PSD Argeș: Respect pentru cultură, patrimoniu și pentru istoria Argeșului! Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”…

Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean, și-a redeschis astăzi porțile după finalizarea lucrărilor…

Galeria de Artă „RUDOLF SCHWEITZER-CUMPĂNA” și-a redeschis porțile!
Galeria de Artă „RUDOLF SCHWEITZER-CUMPĂNA” și-a redeschis porțile!

După aproape 140 de ani, una dintre clădirile emblematice ale Piteștiului și-a deschis din nou porțile, iar în interior îi…

Cu permisul suspendat și băut la volan, a ajuns în arest
Cu permisul suspendat și băut la volan, a ajuns în arest

Un bărbat de 48 de ani, din Curtea de Argeș, a fost reținut după ce a fost prins conducând mașina,…

Și-a sunat fosta concubină și a fost reținut
Și-a sunat fosta concubină și a fost reținut

Un bărbat de 46 de ani, din Călinești, a fost reținut după ce și-ar fi sunat de două ori fosta…