24 ianuarie – O zi de istorie și recunoștință la Pitești. O Românie unită, sărbătorită în Argeș

Ziua Unirii Principatelor Române a fost marcată la Pitești printr-o manifestare solemnă, desfășurată la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, loc al memoriei și al identității naționale, unde trecutul și prezentul s-au întâlnit sub semnul recunoștinței față de înaintași.
Într-un cadru încărcat de respect și emoție, la eveniment au luat parte reprezentanți ai administrației județene și locale. Consiliul Județean Argeș a fost reprezentat de președintele Ion Mînzînă, secretarul județului Ionel Voica, directorul Direcției Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu, alături de directorii instituțiilor de cultură aflate în subordine și de consilieri județeni.
„Astăzi, când sărbătorim Unirea Principatelor Române, ne amintim că munca, viziunea și curajul înaintașilor noștri au făcut posibilă o Românie unită. Să păstrăm vie această moștenire și să construim, cu responsabilitate și solidaritate, un viitor în care fiecare generație să se mândrească de contribuția sa la binele țării și al comunității” – Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș,.
De asemenea, Instituția Prefectului a fost reprezentată de prefectul Ioana Făcăleață, iar Primăria Municipiului Pitești de primarul Cristian Gentea. Au participat parlamentari de Argeș, precum și reprezentanți ai instituțiilor MAI și MApN, ai asociațiilor de militari și veterani și ai partidelor politice.
Ceremonialul a inclus depuneri de coroane de flori la monumentul Domnitorului Unirii, un gest de profund omagiu adus celor care au pus temelia statului român modern, și s-a încheiat cu tradiționala Horă a Unirii, expresie vie a solidarității, unității și speranței care leagă generațiile de români.
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Festivalul de C’ARTE a deschis astăzi porțile celei de-a VI-a ediții!
Festivalul de C’ARTE a deschis astăzi porțile celei de-a VI-a ediții!

Piteștiul devine, în perioada 1–4 octombrie, un loc de întâlnire pentru iubitorii de carte, lectură și cultură. Ediția din acest…

Un nou reper simbolic al Transfăgărășanului
Un nou reper simbolic al Transfăgărășanului

50 de ani de Transfăgărășan. O jumătate de secol de istorie. O poveste care merge mai departe. La 50 de…

Cele mai bune bunătăți din cămară, premiate la „Recolta de Toamnă”, la Mioveni
Cele mai bune bunătăți din cămară, premiate la „Recolta de Toamnă”, la Mioveni

Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu Asociația Pensionarilor „Viața Lungă” Mioveni, au sărbătorit…

Primarul Aurel Costache: Să avem un octombrie binecuvântat, cu sănătate, liniște și cu cei dragi…
Primarul Aurel Costache: Să avem un octombrie binecuvântat, cu sănătate, liniște și cu cei dragi…

1 Octombrie, o zi despre credință, oameni, sănătate și recunoștință Începem luna octombrie sub Acoperământul Maicii Domnului, cu gânduri de…

Atenție, șoferi! Trafic închis pe DJ 732 C Bughea de Jos – Malu – Godeni
Atenție, șoferi! Trafic închis pe DJ 732 C Bughea de Jos – Malu – Godeni

Circulația rutieră va fi închisă pe DJ 732 C Bughea de Jos – Malu – Godeni, pe sectorul cuprins între…