În chestiunea ”Etalon TV” este vorba despre onoare, domnule Vicențiu Mocanu

Asist de câteva zile la încercarea dlui Vicențiu Mocanu de a demonstra că, scuzați expresia din limba bătrână, nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase în chestiunea Etalon TV.

 

Am primit chiar și un comunicat în acest sens:

 

Potrivit comunicatului, Etalon TV Vâlcea nu ar fi preluat firma, licența audiovizuală, echipamentele sau arhiva fostei televiziuni. Inițiatorii susțin că proiectul a fost construit de la zero, cu studiouri, echipă și concepte noi.

„Etalon TV Vâlcea este un proiect nou, pornit de la zero”, se arată în comunicatul semnat de Ionuț Diaconu, ofițer de presă și imagine.

 

Ei bine, deși când scrii trebuie să fii doar rațional, recunosc că am început să mă enervez.

 

Domnul Mocanu ar face bine să recunoască că a gafat, fiindcă întotdeauna mulți vâlceni vor știi că Etalon TV a fost postul de televiziune glorios al lui Iulian Margu.

 

Nu a fost preluată firma, licența, nu există aceleași echipamente, dar numele și sigla acolo vor să trimită.

 

Poate că juridic totul este în regulă, dar dincolo de asta, este vorba despre ONOARE.

 

Iar ONOAREA îl obligă pe dl Vicențiu Mocanu să cedeze și să renunțe la această preluare a sufletului Etalon TV.

 

Țin să precizez că am în minte o imagine pozitivă a dlui Mocanu, mi s-a părut un om plăcut, elegant. Imaginea tinde să se schimbe.

 

Poate, totuși, schimbă domnia sa ceva în această chestiune sâcâitoare în care nu are dreptate absolut deloc.

 

Spun asta deoarece justificările dlui Mocanu sunt un sofism de la a la z.

 

Sofismul: un raționament aparent logic și corect, dar care conține o eroare de logică, o ambiguitate sau o manipulare menită să susțină o concluzie falsă ori nejustificată.

Spre deosebire de o simplă greșeală de raționament, sofismul poate fi folosit intenționat pentru a induce în eroare interlocutorul și pentru a crea aparența că o afirmație este adevărată.

 

ONOARE – acesta este cuvântul care poate rezolva situația.

 

Gheorghe Smeoreanu

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bunică din Argeș, acuzată că a bătut doi copii după un conflict cu nepotul ei
Bunică din Argeș, acuzată că a bătut doi copii după un conflict cu nepotul ei

O femeie de 58 ani, din Merișani, a fost reținută pentru 24 de ore, apoi plasată sub control judiciar, după…

Joi, apa oprită pe două străzi din comuna Bradu
Joi, apa oprită pe două străzi din comuna Bradu

Locuitorii de pe două străzi din satul Geamăna, comuna Bradu, vor rămâne fără apă potabilă joi, 22 octombrie, între orele…

Joi, apa oprită pe trei străzi din Pitești
Joi, apa oprită pe trei străzi din Pitești

Locuitorii de pe 3 străzi din Pitești vor rămâne fără apă potabilă joi, 22 octombrie, între orele 8:00 și 20:00,…

Primăria Mateești anunță acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie
Primăria Mateești anunță acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie

ANUNȚ IMPORTANT privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței pentru perioada sezonului rece noiembrie 2026 – martie 2027 și a suplimentului…

Despre agoraratiunii, adresa de e-mail a AUR Vâlcea
Despre agoraratiunii, adresa de e-mail a AUR Vâlcea

Adresa de e-mail de pe care ne trimite comunicate AUR Vâlcea este luminoasă: agoraratiunii.   Trec peste faptul că putea…