Să-mi trăiască vâlcenii din Crețeni!

Într-o perioadă în care suntem asaltați cu motive de îngrijorare și de tot felul de greutăți, găsim bucurie în astfel de evenimente, care îi aduc pe oameni unii lângă alții.

Unii critică zilele comunelor, însă aceste târguri, organizate an de an în localitățile noastre, sunt mai mult decât o sărbătoare. Sunt un prilej pentru oameni să se întâlnească, să vorbească, să schimbe o vorbă despre bune și rele și, mai ales, să rămână aproape unii de alții.
Așa au mers românii înainte dintotdeauna: întâlnindu-se periodic cu rudele, cu prietenii și cu oamenii dragi, schimbând impresii și bucurându-se că, măcar o dată pe an, lasă munca deoparte și vin la târg.
Îi mulțumesc pentru invitație domnului primar Constantin Catrina și îl felicit pentru dăruirea și hărnicia de care dă dovadă. Comuna Crețeni înflorește de la an la an datorită investițiilor realizate aici, iar Consiliul Județean Vâlcea este și va rămâne un partener de încredere pentru comunitatea locală, sprijinind toate proiectele dedicate dezvoltării comunei.
A fost o zi de sărbătoare, pe care m-am bucurat să o petrec alături de locuitorii din Crețeni, de colegii mei consilieri județeni și de primarii din zonă.
La mulți ani, Crețeni!
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfintei Mării!
Constantin Rădulescu
Președinte Consiliul Județean Vâlcea

























Lasă un răspuns