Produse tradiționale și degustări gratuite, sâmbătă, la Craiova. Se lansează comunitatea „Produs în Oltenia”

Produse românești tradiționale, inclusiv câteva dintre cele care au primit Indicație Geografică Protejată, vor putea fi degustate și cumpărate sâmbătă, 3 octombrie, la Craiova, în cadrul festivalului Treasures of the East.

Expoziția are loc între orele 11:00 și 18:30, la Ramada Plaza Craiova, în Sala Brâncuși iar accesul publicului este gratuit.

Printre produsele prezentate se află Cârnații din topor din Vâlcea, Novacul afumat din Țara Bârsei, Salamul de Sibiu și Brânza frământată de Teaca. La standurile producătorilor din Oltenia vor putea fi descoperite și alte produse locale din Vâlcea, Gorj, Dolj, Olt și Mehedinți.

Unul dintre punctele importante ale evenimentului este lansarea comunității „Produs în Oltenia”, inițiativă care își propune să reunească producători locali și puncte gastronomice din cele cinci județe ale regiunii. La standul dedicat vor fi prezenți, între alții, producători din Vâlcea și Gorj, precum și puncte gastronomice locale.

Tot sâmbătă, Biruința Olteniei va prezenta un nou mălai țărănesc, obținut din porumb sticlos cultivat în cadrul cooperativei. De la ora 13:00, vizitatorii vor putea degusta mămăligă pregătită din acest mălai, alături de Cârnați din topor din Vâlcea și carne la garniță.

Programul mai cuprinde o degustare de uleiuri de măsline, de la ora 13:45, și prezentarea, de la ora 14:30, a unui desert inspirat din viața și opera lui Constantin Brâncuși.

La eveniment vor fi prezente și produse din Dobrogea, inclusiv preparate pescărești și produse cu indicație geografică protejată, precum Salata cu icre de știucă de Tulcea și Scrumbia de Dunăre afumată. Vizitatorii vor putea degusta și plăcintă dobrogeană.

Un alt moment al zilei va fi concursul de brânzeturi, în cadrul căruia produsele vor fi evaluate după criterii senzoriale de către un juriu format din persoane cu pregătire în domeniu.

Festivalul include și standuri cu vinuri din România, Republica Moldova și Bulgaria, precum și conferințe și discuții despre gastronomie, producători locali, punctele gastronomice și promovarea produselor românești.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Festivalul de C’ARTE a deschis astăzi porțile celei de-a VI-a ediții!
Festivalul de C’ARTE a deschis astăzi porțile celei de-a VI-a ediții!

Piteștiul devine, în perioada 1–4 octombrie, un loc de întâlnire pentru iubitorii de carte, lectură și cultură. Ediția din acest…

Un nou reper simbolic al Transfăgărășanului
Un nou reper simbolic al Transfăgărășanului

50 de ani de Transfăgărășan. O jumătate de secol de istorie. O poveste care merge mai departe. La 50 de…

Cele mai bune bunătăți din cămară, premiate la „Recolta de Toamnă”, la Mioveni
Cele mai bune bunătăți din cămară, premiate la „Recolta de Toamnă”, la Mioveni

Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu Asociația Pensionarilor „Viața Lungă” Mioveni, au sărbătorit…

Primarul Aurel Costache: Să avem un octombrie binecuvântat, cu sănătate, liniște și cu cei dragi…
Primarul Aurel Costache: Să avem un octombrie binecuvântat, cu sănătate, liniște și cu cei dragi…

1 Octombrie, o zi despre credință, oameni, sănătate și recunoștință Începem luna octombrie sub Acoperământul Maicii Domnului, cu gânduri de…

Atenție, șoferi! Trafic închis pe DJ 732 C Bughea de Jos – Malu – Godeni
Atenție, șoferi! Trafic închis pe DJ 732 C Bughea de Jos – Malu – Godeni

Circulația rutieră va fi închisă pe DJ 732 C Bughea de Jos – Malu – Godeni, pe sectorul cuprins între…