Un tânăr de 20 de ani din Râmnicu Vâlcea a provocat un accident rutier, noaptea trecută, pe DJ 678, în localitatea Budești. Mașina pe care o conducea a lovit un cap de pod, iar în urma impactului atât șoferul, cât și cei trei pasageri au fost răniți.
Accidentul s-a produs în jurul orei 02:00. Tânărul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum.
În autoturism se mai aflau o tânără de 20 de ani și doi tineri, de 19 și 21 de ani. Toți cei patru au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările într-un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul.

























Lasă un răspuns