,

Razie pe DN 64: 72 de amenzi și 5 permise reținute în doar 3 ore

Polițiștii rutieri din Vâlcea și Olt au desfășurat, ieri, o acțiune pe DN 64, pentru prevenirea accidentelor și combaterea principalelor cauze care duc la producerea acestora, cu accent pe viteza excesivă.

În doar trei ore, între 10:00 și 13:00, polițiștii au controlat peste 70 de autovehicule și au legitimat aproximativ 80 de persoane. În urma verificărilor, au fost aplicate 72 de amenzi, în valoare totală de peste 34.000 de lei.

Cele mai multe, respectiv 48, au fost date pentru nerespectarea limitei legale de viteză.

Polițiștii au reținut și cinci permise de conducere. Patru dintre șoferi au rămas fără permis pentru depășirea vitezei legale, iar un altul pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare.

Acțiunea s-a desfășurat pe DN 64, pe raza județelor Vâlcea și Olt, iar în intervalul în care au fost efectuate controalele nu s-au produs accidente rutiere soldate cu victime.

Polițiștii rutieri anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Argeșean reținut după ce și-a bătut soacra și și-a jignit soția
Argeșean reținut după ce și-a bătut soacra și și-a jignit soția

Un bărbat de 36 de ani, din comuna Vedea, a fost reținut pentru 24 de ore după ce și-ar fi…

Apavil SA: Semnarea Contractului de Finanțare intitulat  “Proiect Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă…
Apavil SA: Semnarea Contractului de Finanțare intitulat  “Proiect Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă…

APAVIL S.A. – operator regional pentru serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare, în calitate de Beneficiar al Proiectului, împreună…

Parcarea din zona Bisericii „Sfinții Constantin și Elena” din Ștefănești intră în etapa de avizare
Parcarea din zona Bisericii „Sfinții Constantin și Elena” din Ștefănești intră în etapa de avizare

Primăria orașului Ștefănești anunță că proiectul privind amenajarea unei parcări în zona Bisericii „Sfinții Constantin și Elena” a primit decizia…

Doi tineri de 16 și 18 ani, răniți grav într-un accident rutier
Doi tineri de 16 și 18 ani, răniți grav într-un accident rutier

Un accident rutier grav s-a produs aseară, pe DN 73, la Schitu Golești, fiind implicate două autoturisme. Doi adolescenți, de…

Argeșul are copii talentați, inteligenți și pasionați, iar Consiliul Județean Argeș îi susține
Argeșul are copii talentați, inteligenți și pasionați, iar Consiliul Județean Argeș îi susține

Argeșul are copii talentați, inteligenți și pasionați, iar fiecare dintre ei merită șansa de a-și urma visul, de a învăța…