Pentru 147 de lei nefiscalizați, un comerciant a primit o amendă de peste 30 de ori mai mare

O încasare de doar 147 de lei, care nu a fost fiscalizată, l-a costat pe un comerciant o amendă de 5.000 de lei – de peste 30 de ori mai mare decât suma pentru care nu a fost emis bon fiscal. Sancțiunea a fost aplicată ieri, în urma unui control desfășurat în zona Târgului Râureni.

Verificările au fost efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vâlcea, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea și ai Oficiului Fitosanitar Vâlcea. Acțiunea s-a desfășurat în Târgul Râureni și în zona din apropiere și a vizat doi operatori economici care desfășurau activități de comercializare în domeniul comerțului cu cereale.

În timpul controalelor, polițiștii au constatat că unul dintre operatorii economici nu respectase obligația de a utiliza casa de marcat pentru înregistrarea încasărilor. Pentru această abatere, i-au dat o amendă de 5.000 lei și au dispus confiscarea sumei de 147 lei, reprezentând venituri nefiscalizate. 

În cadrul aceleiași acțiuni, inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea au aplicat unui alt operator economic o amendă de 10.000 de lei, pentru nerespectarea normelor din domeniul sanitar-veterinar.

Polițiștii anunță că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, în colaborare cu instituțiile de specialitate, pentru prevenirea evaziunii fiscale și verificarea modului în care este respectată legislația în activitatea comercială.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Femeie de 75 de ani, decedată după un incendiu izbucnit într-o locuință din Leordeni
Femeie de 75 de ani, decedată după un incendiu izbucnit într-o locuință din Leordeni

O femeie de 75 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit, joi dimineață, într-o casă din comuna…

Ce au pregătit instituțiile de cultură ale CJ Argeș pentru săptămâna 18–24 iulie
Ce au pregătit instituțiile de cultură ale CJ Argeș pentru săptămâna 18–24 iulie

  Consiliul Județean Argeș vă invită să participați, în perioada 18 – 24 iulie 2026, la activitățile organizate de instituțiile…

Vâlcean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis în urma agresării fiicei vitrege
Vâlcean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis în urma agresării fiicei vitrege

Un bărbat de 48 ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost reținut de polițiști după ce ar fi încălcat măsurile impuse…

Bărbat de 73 de ani, prins la volan fără permis și cu o mașină neînmatriculată
Bărbat de 73 de ani, prins la volan fără permis și cu o mașină neînmatriculată

Un bărbat de 73 ani din Horezu s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic de…

Șapte șoferi au rămas fără permis în doar o oră și jumătate, în urma unui…
Șapte șoferi au rămas fără permis în doar o oră și jumătate, în urma unui…

O acțiune de control desfășurată joi seară de polițiștii rutieri pe DN 64, în zona Râureni, s-a încheiat cu șapte…