Victor Ciutacu despre ziariștii ”vechi”. Comentariu

M-am săturat să reamintesc că la mine acasă a funcționat vreo două săptămâni prima redacție a primului cotidian privat din România. Totuși, o spun și o voi mai spune, nu din orgoliu auctorial, că așa ceva nu mai am de mult, ci pentru a stabili perspectiva din care vorbesc despre presă.

 

Din cei 8 care am făcut acel cotidian, 7 aveam studii superioare la universități bune, iar al 8-lea și le-a făcut și el, până la nivel de doctorat. Din cei 8, jumătate au ajuns membri ai Uniunii Scriitorilor. Primii patru angajați cu devenit și ei, cu toții, universitari, ambasadori, autori de cărți. Redacția de început a născut autorii a cel puțin 100 de volume de literatură, științe politice, comunicare.

 

Din cei 12 care am format prima redacție, sunt singurul care mai scrie și face emisiuni. Fiindcă a venit vorba, aproximez că am scris peste 25.000 de articole și notițe, am condus redacții care au vândut milioane de exemplare de ziar, iar în direct, la tv, am trăit peste 2 ani.

 

Am citit ce spune, chiar astăzi,  Victor Ciutacu despre ”cei vechi”:

 

” În esență, noi, cei vechi, trebuie să ne luăm viteză pentru un cumul cinic de motive. Suntem cam ultimii care mai fac presă după reguli, gândesc, au personalitate, au surse și informații, știu și respectă interesele patronale și politice, dar nu înghit pe nemestecate înaltele comandamente. Pentru că, pe scurt, noi suntem mult mai greu manevrabili și, deloc lipsit de importanță, mai scumpi. Tuturor ni se caută și/sau ni se pregătesc înlocuitori”.

 

Am un comentariu, anume că dacă nu vrei să pleci din jurnalism, nu te poate scoate nimeni la pensie. Am rămas în domeniu și pentru că am intuit că doar în presă poți rămâne până închizi ochii. Încă din tinerețe, m-am imaginat murind cu tastatura în brațe sau în direct, la televizor. Mai multă libertate nu îți poate oferi nicio altă profesie.

 

”Noi, cei vechi” nu trebuie ”să ne luăm viteză” decât dacă vrem să o facem, iar în ce mă privește, nu e cazul. Suntem ”mult mai greu manevrabili și, deloc lipsit de importanță, mai scumpi”, dar decizia de a rămâne sau nu este la noi, nu în altă parte.

 

Sper să nu considerați că ar fi vorba despre superbie dacă vă spun că nu plec nicăieri.

 

Gheorghe Smeoreanu

 

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat
Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat

Când un popor este nevoit să aleagă între bunăstare și onoare, dacă e un popor nobil, alege onoarea.   Adaug…

Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron
Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron

A făcut o mulțime de prostii Alina Gorghiu cât a fost președinta PNL Argeș, dar toate au fost în spiritul…

PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!
PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!

Astăzi sărbătorim Drapelul Național, unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității și unității noastre. Tricolorul ne amintește de istoria…

Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…
Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…

Un caz petrecut la sfârșitul lunii mai în Slatina a fost clarificat de polițiști, după mai multe săptămâni de verificări…

Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă
Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în modernizarea infrastructurii rutiere, prin finalizarea și recepționarea lucrărilor executate pe strada Intrarea Despina Doamna…