PSD Argeș continuă consolidarea organizațiilor locale! Noi echipe de conducere în Suseni și Rătești

 Ieri au avut loc noi Adunări Generale de alegeri în organizațiile locale ale PSD din comunele Suseni și Rătești, un nou pas în procesul de consolidare a echipelor social-democrate și de susținere a proiectelor dedicate dezvoltării comunităților locale.
 În urma votului exprimat de membrii organizațiilor locale au fost stabilite noile conduceri:
✅ la Suseni, conducerea organizației locale a fost preluată de consilierul local Romică Gheorghiță Ciurea
✅ la Rătești, primarul Vasile Cornel Petrică a primit din nou încrederea colegilor pentru a conduce organizația locală PSD
 Totodată, au fost completate structurile de conducere prin alegerea vicepreședinților, secretarilor executivi și a membrilor birourilor politice locale.
 La lucrările adunărilor au participat lideri ai organizației județene și reprezentanți ai instituțiilor publice:
✅ Ion Mînzînă – președinte al Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș
✅ Făcăleaţă Ioana – fost prefect al județului Argeș
✅Deputat Remus Mihalcea, prim-vicepreședinte PSD Argeș
✅Ovidiu Puiu, senator
✅ Marius Nicolaescu – vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș
✅Adrian Dumitru Bughiu – vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș
✅ Vasile Negoescu, consilier județean
✅Secretari tehnici
✅ manageri de instituții și consilieri locali
Mult succes noilor echipe de conducere ale PSD Suseni și Rătești!
PSD Argeș
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu, de sărbătoarea Sfintei Marii, prezent la Mănăstirea „Alina-Maria” de la Vârful lui Roman
Constantin Rădulescu, de sărbătoarea Sfintei Marii, prezent la Mănăstirea „Alina-Maria” de la Vârful lui Roman

Mai aproape de Dumnezeu…de sărbătoarea Sfintei Marii, la Mănăstirea de la Vârful lui Roman! În această zi de mare sărbătoare…

Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”: Expoziția de icoane pe sticlă „Icoană – Simbol și Suflet”-Simona Nicoleta…
Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”: Expoziția de icoane pe sticlă „Icoană – Simbol și Suflet”-Simona Nicoleta…

De Sfânta Maria, celebrăm credința, tradiția și frumusețea sufletului românesc. La Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, expoziția de icoane pe sticlă…

În zi de sărbătoare, primarul Constantin Bărzăgeanu a premiat două cupluri la împlinirea unei jumătăți…
În zi de sărbătoare, primarul Constantin Bărzăgeanu a premiat două cupluri la împlinirea unei jumătăți…

”NUNTA DE AUR  Familia Mihalcea Constantin și Familia Diaconu Ștefan  La mulți ani fericiți pentru cei 50 de ani minunați…

Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea: ”Maica Domnului să vă ocrotească pe toți cei care îi…
Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea: ”Maica Domnului să vă ocrotească pe toți cei care îi…

Maica Domnului nu a gustat moartea. A adormit și pur și simplu a biruit-o…după care s-a mutat la Ceruri alături…

Copiii Parohiei Vlădești au îmbinat mișcarea cu învățătura duhovnicească
Copiii Parohiei Vlădești au îmbinat mișcarea cu învățătura duhovnicească

Parohia Vlădești desfășoară, în această perioadă, o serie de activități dedicate copiilor și tinerilor, în cadrul proiectului „Educație Religioasă și…