Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți veteranii trecuți în eternitate!

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor de Război. Menționăm că la nivelul județului Vâlcea mai sunt în viață 4 veterani supraviețuitori ai celui de-al Doilea Război Mondial. Evenimentul a avut loc la Monumentul Independenței din Râmnicu Vâlcea și a debutat cu o slujbă în memoria vâlcenilor care au pierit pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei noastre. Momentul solemn a fost urmat de alocuțiunile oficialităților despre importanța acestei zile în istoria poporului român. Ceremonia a continuat cu depunerea de coroane și jerbe de flori la Monumentul Independenței din Râmnicu Vâlcea.

La eveniment au participat: prefectul județului Vâlcea – Mihai Oprea, președintele Consiliului Județean Vâlcea – Constantin Rădulescu și vicepreședintele Adrian Iliescu, administratorul public al Municipiului Râmnicu Vâlcea, Andreea Iordache, Înaltpreasfințitul Varsanufie – Arhiepiscopul Râmnicului, comandantul Garnizoanei Vâlcea – Lt. Col. Dănuț Adrian Șerban, Plt. adj. pr. (rz.) Ioan Praporgescu, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război Filiala Județeană Vâlcea, alături de reprezentanții asociațiilor de veterani din județ, reprezentanții pe plan local ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne, șefi ai serviciilor deconcentrate din județ, reprezentanţi ai societăţii civile din Râmnicu Vâlcea.

Cu această ocazie, prefectul județului Vâlcea, Mihai Oprea, le-a transmis puținilor veterani vâlceni, supraviețuitori ai celui de-al Doilea Război Mondial, întreaga sa preţuire, mulțumindu-le pentru tăria de caracter și pentru iubirea de țară de care au dat dovadă în momentele dificile de pe front.

La 29 aprilie 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret, fiind instituit pentru prima dată titlul de “veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva. Ulterior, prin HG nr. 1222/10.10.2007, în onoarea tuturor militarilor români care au luptat pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României a fost instituită Ziua Veteranilor de Război.

Manifestarea s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare, constituită din cadre ale Centrului de Instruire Sprijin de Luptă „Panait Donici”, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al Județului Vâlcea, în acordurile Fanfarei Județene Constantin Brâncoveanu.

Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături astăzi, precum și instituțiilor care ne-au sprijinit, pentru buna colaborare și profesionalism!

La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea!

Recunoștință pentru toți veteranii trecuți în eternitate!

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trei tineri s-au rătăcit noaptea în munți. Au fost găsiți după 45 de minute de…
Trei tineri s-au rătăcit noaptea în munți. Au fost găsiți după 45 de minute de…

Trei tineri din Craiova, doi băieți și-o fată, toți în vârstă de 20 de ani, s-au rătăcit sâmbătă seara în…

Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor și utilizarea noilor insule ecologice digitalizate
Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor și utilizarea noilor insule ecologice digitalizate

       Cum se folosesc noile insule ecologice?        -Acționați mânerul din partea de jos a cuvei de deschidere!        -Nu…

Poezie, muzică, credință și mistere istorice, în programul Centrului Cultural Pitești din această săptămână
Poezie, muzică, credință și mistere istorice, în programul Centrului Cultural Pitești din această săptămână

Centrul Cultural Pitești propune, în perioada 5-9 octombrie, o săptămână cu spectacole de muzică, întâlniri literare, prelegeri de istorie, discuții…

Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie
Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie

Începând cu 1 octombrie 2026, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Ștefănești primește cereri pentru acordarea ajutorului pentru…

“Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și…
“Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și…

Toamna are… gust, culoare și tradiție la Muzeul Golești din Ștefănești. Ediția a V-a a târgului “Rod cu Spor” aduce…