VIDEO. Incendiu devastator la Mănăstirea Bistrița, în dimineața de Înviere: o femeie și-a pierdut viața

UPDATE 27 aprilie: 

”Cauzele probabile stabilite de comisia de cercetare formată din specialiști ISU, la incendiul de la Mănăstirea Bistrița:
1. Cablu electric defect sau neizolat corespunzător;
2. Lumânare/candelă lăsată nesupravegheată”, a transmis ISU Vâlcea.

__________

UPDATE 11.40:

Incendiul a fost lichidat, informează pompierii. La fața locului va rămâne o autospecială de stingere, în supraveghere.

__________

Un incendiu puternic a izbucnit în dimineața de Înviere, în jurul orei 5:00, la Mănăstirea Bistrița din Costești, județul Vâlcea, unde flăcările au cuprins acoperișul unor chilii din incinta lăcașului de cult.

La fața locului au fost mobilizate nu mai puțin de 19 autospeciale de stingere, transport, salvare și intervenție la înălțime, aparținând ISU Vâlcea, ISU Gorj și ISU Argeș, precum și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea. Aproape 100 de pompieri militari au intervenit timp de mai multe ore pentru localizarea și lichidarea incendiului, dar și pentru împiedicarea extinderii flăcărilor la celelalte construcții din complexul monahal.

În acest moment, incendiul a fost localizat, iar echipele de intervenție lucrează în continuare pentru lichidarea focarelor din interiorul zonei afectate.

Potrivit primelor date, suprafața arsă este de aproximativ 800 de metri pătrați, dintre care 500 de metri pătrați reprezintă mansarda locuibilă, unde se aflau 11 chilii.

Din nefericire, în timpul operațiunilor de căutare-salvare, pompierii au descoperit trupul carbonizat al unei femei.

Intervenția este în continuare în dinamică.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

APAVIL SA scoate la concurs un post de încasator-cititor în cadrul Serviciului Citire Încasare, Râmnicu…
APAVIL SA scoate la concurs un post de încasator-cititor în cadrul Serviciului Citire Încasare, Râmnicu…

Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol…

Deputatul Eugen Neață, prezent la ”Zilele Recoltei”, sărbătoarea roadelor, belșugului și a hărniciei în Râmnicu…
Deputatul Eugen Neață, prezent la ”Zilele Recoltei”, sărbătoarea roadelor, belșugului și a hărniciei în Râmnicu…

O dată, într-un an! Săptămâna trecută s-a încheiat la Râmnicu Vâlcea cu o sărbătoare de neuitat. De la an la…

APAVIL SA scoate la concurs un post de încasator-cititor în cadrul Sectorului Govora, subzona Pietrari
APAVIL SA scoate la concurs un post de încasator-cititor în cadrul Sectorului Govora, subzona Pietrari

Concursul constă în probele scris şi interviu care se vor desfășura la sediul Societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol…

Primarul Constantin Bărzăgeanu, de Ziua Educației: La mulți ani tuturor cadrelor didactice din comuna Mihăești…
Primarul Constantin Bărzăgeanu, de Ziua Educației: La mulți ani tuturor cadrelor didactice din comuna Mihăești…

𝟓 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 – 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐌𝐨𝐧𝐝𝐢𝐚𝐥ă 𝐚 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚ț𝐢𝐞𝐢 ș𝐢 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥ă 𝐚 𝐏𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 Educația ne ajută să descoperim lumea, să ne…

APAVIL SA scoate la concurs un post de electrician în cadrul Sectorului Govora, Centrul Exploatare…
APAVIL SA scoate la concurs un post de electrician în cadrul Sectorului Govora, Centrul Exploatare…

Concursul constă în probă scrisă și probă practică și se va desfășura astfel: – proba scrisă se va susține în…