Primăria Pitești revine în sediul reabilitat! Unele servicii vor fi suspendate temporar

După doi ani în care activitatea municipalității s-a desfășurat la Centrul de Calcul din Bd. Republicii, compartimentele Primăriei Pitești revin în vechea locație din Piața Primăriei. Clădirea a fost modernizată energetic printr-un proiect cu finanțare europeană.

Mutarea poate genera, pentru scurt timp, unele disfuncționalități, însă administrația locală asigură că acestea vor fi gestionate pentru a reduce cât mai mult disconfortul pentru cetățeni.

Astfel, între vineri, 3 aprilie, și luni, 6 aprilie 2026, nu vor putea fi efectuate activități precum: încasarea impozitelor și taxelor locale, depunerea declarațiilor fiscale, eliberarea certificatelor de atestare fiscală sau depunerea altor cereri și adrese, nici la centrele de încasări/declarare, nici online.

Persoanele fizice și juridice pot efectua plăți prin ordin de plată sau mandat poștal, indicând ca beneficiar „MUNICIPIUL PITEȘTI”, codul de identificare fiscală 4317967 și banca TREZORERIA PITEȘTI. La detalii plată se va completa CNP și/sau CUI și motivul plății (impozit pe clădiri, impozit pe mijloacele de transport, amendă etc.). Lista completă a conturilor IBAN este disponibilă aici: https://www.primariapitesti.ro/uploads/tinymce/files/Informa%C5%A3ii%20de%20interes%20public/Conturi_IBAN_2024.pdf

Site-ul oficial și paginile de social media ale Primăriei vor funcționa normal pe toată durata revenirii în sediu, pentru informarea cetățenilor și clarificări suplimentare.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneriat aniversar cu Măgdăcești și spectacol folcloric, duminică, la Zilele Orașului Mioveni
Parteneriat aniversar cu Măgdăcești și spectacol folcloric, duminică, la Zilele Orașului Mioveni

Duminică, 28 iunie, Zilele Orașului Mioveni continuă cu o zi dedicată prieteniei dintre comunități și tradițiilor românești. Programul cuprinde atât…

PSD Argeș: Deputata de Argeș Simona Bucura-Oprescu a fost aleasă președinta Organizației Naționale a Femeilor…
PSD Argeș: Deputata de Argeș Simona Bucura-Oprescu a fost aleasă președinta Organizației Naționale a Femeilor…

Deputata de Argeș Simona Bucura-Oprescu a fost aleasă președinta Organizației Naționale a Femeilor Social Democrate Aproape 500 de delegate din…

Simona Bucura-Oprescu a primit un nou mandat la conducerea OFSD
Simona Bucura-Oprescu a primit un nou mandat la conducerea OFSD

La doar zece zile după ce a fost reconfirmată în funcția de președinte al Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) Argeș,…

Mioveniul găzduiește astăzi Festivalul Internațional Coral „D.G. Kiriac”
Mioveniul găzduiește astăzi Festivalul Internațional Coral „D.G. Kiriac”

Astăzi, Mioveniul găzduiește un eveniment cultural de excepție, dedicat muzicii corale și instrumentale. În cadrul celei de-a XXXIII-a ediții a…

Sfârșit tragic pentru un bărbat din Argeș. A murit lovit de o creangă desprinsă din…
Sfârșit tragic pentru un bărbat din Argeș. A murit lovit de o creangă desprinsă din…

Ieri, un bărbat de 60 ani și-a pierdut viața într-un accident nefericit petrecut în timp ce tăia un copac. În…