Elevii de la Școala Nr. 13, față în față cu pompierii vâlceni: „Printre ei se află viitorii salvatori”

Zi specială pentru elevii Școlii Gimnaziale Nr. 13 din Râmnicu Vâlcea, care au avut ocazia să îi întâlnească pe salvatorii vâlceni în cadrul activităților dedicate „Săptămânii Verzi”.

Copiii au trecut pragul pompierilor și au descoperit îndeaproape cum arată munca celor care intervin zi de zi în situații de urgență. Militarii ISU le-au prezentat autospecialele de intervenție, echipamentele folosite în misiuni, dar și regulile esențiale de comportare în caz de incendiu sau alte urgențe.

Potrivit reprezentanților ISU Vâlcea, „cei mici au înțeles că pompierii nu sting doar focul, ci sunt prezenți la multe alte evenimente semnalate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112”.

În cadrul întâlnirii, elevii au primit și noțiuni de bază despre acordarea primului ajutor, învățând cum pot reacționa corect în situații reale.

Entuziasmul copiilor nu a trecut neobservat de pompieri, care au mărturisit că astfel de momente le dau speranță pentru viitor.

Entuziasmul acestora față de meseria de pompier militar și față de tehnica de intervenție, ne oferă încrederea că printre ei se află viitorii salvatori!”, spun reprezentanții ISU Vâlcea.

La final, pompierii le-au transmis elevilor că porțile instituției rămân deschise pentru toți cei care vor să afle mai multe despre această profesie.

Porțile noastre vor fi în permanență deschise celor care doresc să afle mai multe, să învețe și chiar să fie alături de noi! Vă mulțumim pentru vizită!”.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sfârșit tragic pentru un bărbat din Argeș. A murit lovit de o creangă desprinsă din…
Sfârșit tragic pentru un bărbat din Argeș. A murit lovit de o creangă desprinsă din…

Ieri, un bărbat de 60 ani și-a pierdut viața într-un accident nefericit petrecut în timp ce tăia un copac. În…

Accident cu trei mașini la Râmnicu Vâlcea. Șoferul care l-a provocat avea doar 18 ani…
Accident cu trei mașini la Râmnicu Vâlcea. Șoferul care l-a provocat avea doar 18 ani…

Un accident în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs vineri, 26 iunie, în Râmnicu Vâlcea. Din fericire, nimeni…

Se schimbă procedura pentru șoferii care susțin testul de redobândire a permisului. Ce intră în…
Se schimbă procedura pentru șoferii care susțin testul de redobândire a permisului. Ce intră în…

Începând cu 1 iulie 2026, șoferii care trebuie să susțină testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație vor avea…

Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat
Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat

Când un popor este nevoit să aleagă între bunăstare și onoare, dacă e un popor nobil, alege onoarea.   Adaug…

Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron
Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron

A făcut o mulțime de prostii Alina Gorghiu cât a fost președinta PNL Argeș, dar toate au fost în spiritul…