Mai multe localități din Argeș au fost puse în alertă în ultimele zile, după ce urșii și-au făcut apariția în apropierea gospodăriilor oamenilor. Între 27 și 30 martie, prezența animalelor sălbatice a fost semnalată în comunele Mușătești, Sălătrucu, Budeasa și Dârmănești, iar în două dintre cazuri au fost înregistrate și pagube.
Cel mai recent incident a avut loc azi-dimineață, în jurul orei 6:30, la Budeasa. Proprietarul unei gospodării a surprins ursul chiar în curte și a cerut imediat ajutorul jandarmilor. Până la sosirea echipajului, animalul a rupt gardul și a omorât un porc, apoi a dispărut din zonă. Jandarmii au intervenit folosind semnale acustice și luminoase pentru îndepărtarea acestuia și au rămas să patruleze pentru a se asigura că pericolul a trecut.
Un alt atac a fost semnalat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna Sălătrucu, în jurul miezului nopții. Acolo, ursul a forțat gardul proprietății și ușa cotețului, după care a ucis 12-13 găini. Și în acest caz, jandarmii au intervenit rapid, folosind semnale sonore și luminoase pentru a alunga animalul, apoi au rămas în zonă pentru supraveghere.
În fiecare dintre aceste situații vor interveni comisiile constituite la nivel local, formate din reprezentanți ai primăriilor și ai altor instituții competente. Acestea vor decide măsurile care se impun, relocarea sau împușcarea ursului.
foto descriptiv

























Lasă un răspuns