Am intrat de la o vreme în epoca Scapă Cine Poate!

Încep cu o idee simplă pe care nu o găsiți pe Google și despre care nu vorbește nici ChatGPT, anume că înainte de a cere ceva de la alții, trebuie să ceri de la tine și de la familia ta. Este ceea ce trebuia să învețe românii încă din 1990, atunci când și-au dorit capitalism fără a avea alt capital decât propria valoare de piață și democrație fără a ști că asta presupune ajustări continue, scandal, eșecuri și redresări. În situația unică în istorie în care o țară a trecut în 72 de ore de la socialism la capitalism, era necesară educația maselor în raport cu noile realități, dar nimeni nu a fost dispus să se angajeze în acest demers, deorece fiecare actor și-a pus în prim-plan propriile interese.

În competiția de pe rețelele sociale în care fiecare profil dorește să apară ca fiind mai deștept decât alții, nimeni nu spune că datoria indivizilor și a familiilor este ca periodic să realizeze o analiză a resurselor și cheltuielilor și să genereze scenarii care să optimizeze acest raport. Asta se poate face lunar, săptămânal sau, la nevoie, chiar zi de zi. Într-o societate fluidă, a fi inteligent sau prost înseamnă în primul rând a înțelege sau nu această necesitate. Viața concretă este cel mai bun test de inteligență posibil.

 

Citiți continuarea articolului AICI.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arestarea preventivă a lui Georgescu este o șansă de neratat pentru AUR
Arestarea preventivă a lui Georgescu este o șansă de neratat pentru AUR

Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru escrocherie, dar nu faptul că a escrocat un om este cea mai mare…

Cenaclul Flacăra Simfonic, în premieră, la Filarmonica Pitești
Cenaclul Flacăra Simfonic, în premieră, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 1 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul folk „Cenaclul Flacăra Simfonic” în care,…

Miercuri se oprește apa pe trei străzi din Ștefănești
Miercuri se oprește apa pe trei străzi din Ștefănești

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în orașul Ștefănești, în ziua de miercuri, 30 septembrie, între…

A încălcat ordinul de protecție și a fost arestat la domiciliu. Și-a amenințat fosta soție…
A încălcat ordinul de protecție și a fost arestat la domiciliu. Și-a amenințat fosta soție…

Un bărbat de 59 ani, din Caracal, a ajuns în arest la domiciliu după ce și-ar fi încălcat ordinul de…

Tradiție, gusturi autentice și meșteșuguri la Muzeul Golești: Târgul „Rod cu Spor” își deschide porțile…
Tradiție, gusturi autentice și meșteșuguri la Muzeul Golești: Târgul „Rod cu Spor” își deschide porțile…

Între 2 și 4 octombrie 2026, iubitorii de tradiții, gospodarii iscusiți și toți cei care vor să se bucure de…