Protest al apicultorilor, astăzi, în fața Prefecturii Vâlcea. Cer reducerea TVA și eliminarea unor impozite

Crescători de albine din tot județul Vâlcea sunt așteptați marți, 17 februarie, începând cu ora 12:00, în fața Prefecturii Vâlcea, la un protest prin care vor să atragă atenția autorităților asupra problemelor din sectorul apicol.

Potrivit Agerpres, acțiunea este organizată de Asociația Apicolă Biomelifera Frânceşti și Asociația Apicolă Scundu. Reprezentanții acestora vor înainta prefectului o petiție cu șapte revendicări, care să ajungă la Guvern.

Printre principalele solicitări se numără eliminarea impozitului pentru camioanele și remorcile omologate apicol, reducerea cotei de TVA pentru produsele apicole, dar și pentru hrana și medicamentele destinate albinelor.

Președintele Asociației Biomelifera, Gheorghe Dumitricu, a declarat pentru AGERPRES că sectorul este „grav afectat în ultimii ani de factori economici, climatici și legislativi”. Apicultorii reclamă lipsa programelor și a subvențiilor, dar și faptul că, din 2024, nu au mai primit ajutor de minimis pentru perioadele calamitate, cum ar fi seceta severă, lipsa culesului la salcâm sau mortalitatea ridicată a albinelor.

De asemenea, protestatarii solicită reluarea programului „Miere în școli”, crearea unui laborator național de referință pentru miere, cu recunoaștere internațională, și intensificarea controalelor la importurile din afara Uniunii Europene, pentru protejarea producătorilor locali.

Protestul este autorizat până la ora 15:00, organizatorii având obligația să asigure desfășurarea fără incidente.

În județul Vâlcea sunt peste 2.000 de apicultori, care dețin aproximativ 160.000 de familii de albine.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VIDEO. Drumul Expres Pitești – Mioveni revine pe traseul finanțării. Ion Mînzînă: „Nu am lăsat…
VIDEO. Drumul Expres Pitești – Mioveni revine pe traseul finanțării. Ion Mînzînă: „Nu am lăsat…

Consiliul Județean Argeș a făcut un nou pas pentru realizarea Drumului Expres A1 Pitești – Mioveni, aprobând indicatorii tehnico-economici ai…

Se testează un nou sens giratoriu la Ștefănești. Șoferii sunt rugați să circule cu prudență
Se testează un nou sens giratoriu la Ștefănești. Șoferii sunt rugați să circule cu prudență

Primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, anunță că în zona liceului din localitate a fost amenajată o simulare a unui viitor…

Investiție de aproape 30 de milioane de lei pentru Sala Sporturilor Trivale. A fost semnat…
Investiție de aproape 30 de milioane de lei pentru Sala Sporturilor Trivale. A fost semnat…

Primăria Municipiului Pitești a semnat astăzi, 2 iulie 2026, contractul de execuție a lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Consolidare, reabilitare…

Poliția avertizează: Animalele lăsate fără apă și umbră, în plină caniculă, pot aduce amenzi de…
Poliția avertizează: Animalele lăsate fără apă și umbră, în plină caniculă, pot aduce amenzi de…

Pe fondul temperaturilor ridicate din această perioadă, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au…

Primăria Ștefănești îi premiază pe elevii și tinerii cu rezultate de excepție. Au început înscrierile!
Primăria Ștefănești îi premiază pe elevii și tinerii cu rezultate de excepție. Au început înscrierile!

Primăria Orașului Ștefănești dă startul înscrierilor pentru ediția din acest an a programului „Premiem Excelența în Ștefănești”, prin care sunt…