Arhiepiscopia Râmnicului: Slujbă de pomenire pentru poetul național Mihail Eminescu și spectacol în Ziua Culturii Naționale

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, de Ziua Culturii Naționale, poetul Mihail Eminescu va fi omagiat la Centrul Eparhial din Râmnicu Vâlcea.

Astfel, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae”, începând cu ora 11.00, va fi săvârșită slujba de parastas pentru poetul național și un trisaghion în fața bustului situat în Scuarul „Mihail Eminescu” din cadrul Centrului Eparhial.

La ora 12.00, în Sala „Iosif Episcopul” a Centrului Pastoral Cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”, va avea loc spectacolul „Dor de Eminescu”, ce va fi susținut de către membrii Asociației Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin” din Arhiepiscopia Râmnicului și de elevi ai Liceului de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea.

Mihail Eminescu

Mihail Eminescu (1850-1889), poet, prozator, dramaturg şi jurnalist, a fost considerat de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. A fost activ în societatea Junimea şi a lucrat ca redactor la Timpul. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinţa din 25 ianuarie 1902.
Mihai Eminescu a trecut la cele veșnice în data de 15 iunie 1889. A fost ales, post-mortem (28 octombrie 1948), membru al Academiei Române.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Festivalul de C’ARTE a deschis astăzi porțile celei de-a VI-a ediții!
Festivalul de C’ARTE a deschis astăzi porțile celei de-a VI-a ediții!

Piteștiul devine, în perioada 1–4 octombrie, un loc de întâlnire pentru iubitorii de carte, lectură și cultură. Ediția din acest…

Un nou reper simbolic al Transfăgărășanului
Un nou reper simbolic al Transfăgărășanului

50 de ani de Transfăgărășan. O jumătate de secol de istorie. O poveste care merge mai departe. La 50 de…

Cele mai bune bunătăți din cămară, premiate la „Recolta de Toamnă”, la Mioveni
Cele mai bune bunătăți din cămară, premiate la „Recolta de Toamnă”, la Mioveni

Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu Asociația Pensionarilor „Viața Lungă” Mioveni, au sărbătorit…

Primarul Aurel Costache: Să avem un octombrie binecuvântat, cu sănătate, liniște și cu cei dragi…
Primarul Aurel Costache: Să avem un octombrie binecuvântat, cu sănătate, liniște și cu cei dragi…

1 Octombrie, o zi despre credință, oameni, sănătate și recunoștință Începem luna octombrie sub Acoperământul Maicii Domnului, cu gânduri de…

Atenție, șoferi! Trafic închis pe DJ 732 C Bughea de Jos – Malu – Godeni
Atenție, șoferi! Trafic închis pe DJ 732 C Bughea de Jos – Malu – Godeni

Circulația rutieră va fi închisă pe DJ 732 C Bughea de Jos – Malu – Godeni, pe sectorul cuprins între…