Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea: Prima zi de școală a început cu o veste bună pentru elevii din județul nostru!

Astăzi am semnat contractul de finanțare prin care vom achiziționa încă 25 de microbuze electrice, moderne și prietenoase cu mediul, destinate transportului școlar.
Valoarea investiției este de cca 2,5 milioane euro, finanțarea fiind asigurată printr-un program al Agenției Fondului de Mediu.
Fiecare microbuz are o capacitate de 16+1 locuri (inclusiv un spațiu special pentru persoanele cu dizabilități), o autonomie de 400 km și o garanție de funcționare de 10 ani/500.000 km.
Beneficiare ale acestui proiect sunt școlile din: Ștefănești, Stroești, Budești, Bărbătești, Pietrari, Galicea, Lădești, Malaia, Copăceni, Mateești, Slătioara, Prundeni, Muereasca, Făurești, Berislăvești, Roești, Costești, Vlădești, Mihăești, Sutești, Pășești Măglași, Mitrofani, Băile Govora, Sălătrucel și Milcoiu.
Cele 25 de microbuze se vor adăuga celorlalte 32 deja achiziționate prin PNRR, astfel că vom ajunge la un număr de 57 de microbuze electrice, distribuite în localitățile unde este cea mai mare nevoie de ele.
Ne dorim ca elevii noștri să ajungă la școală în confort și siguranță și, tocmai de aceea, vom continua demersurile pentru a avea microbuze școlare noi în toate localitățile vâlcene.
Constantin Rădulescu, Președintele Consiliului Județean Vâlcea
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primarul Mircia Gutău a participat la Târgul de Toamnă organizat de copiii de la Grădinița…
Primarul Mircia Gutău a participat la Târgul de Toamnă organizat de copiii de la Grădinița…

Primarul Mircia Gutău a inaugurat miercuri, 21 octombrie, lucrările de reabilitare realizate în ultima perioadă la Grădinița cu program prelungit…

Primarul Remus Sasu: Asociația ”Părinți Salvatori” oferă un curs gratuit de salvare a persoanelor aflate…
Primarul Remus Sasu: Asociația ”Părinți Salvatori” oferă un curs gratuit de salvare a persoanelor aflate…

Părinți salvatori, la Ocnele Mari! Miercurea viitoare, 28 octombrie 2026, ora 17:00, la Casa de cultură din Ocnele Mari, asociația…

Deputatul Eugen Neață le urează succes membrilor Guvernului Luca Niculescu!
Deputatul Eugen Neață le urează succes membrilor Guvernului Luca Niculescu!

Un nou guvern, o nouă șansă Scriam data trecută despre schimbarea de viziune politică în materie de guvernare. Guvernul care…

Fundația Vaideenii organizează tabăra de pictură ”VAIDEENI – ISTORIE ÎN CULORI”, ediția a IV-a (16-25…
Fundația Vaideenii organizează tabăra de pictură ”VAIDEENI – ISTORIE ÎN CULORI”, ediția a IV-a (16-25…

VAIDEENI – ISTORIE ÎN CULORI Ediția a IV-a – In memoriam Victor Apostoloiu Vă invităm sâmbătă, 24 octombrie 2026, ora…

Șapte tineri de excepție ai Argeșului, premiați la Gala Excelenței Argeșene
Șapte tineri de excepție ai Argeșului, premiați la Gala Excelenței Argeșene

Șapte tineri din Argeș, cu rezultate deosebite la învățătură, vor fi recompensați miercuri, 21 octombrie, în cadrul celei de-a doua…