Știe toată lumea, dar totuși pun chezășie DEX-ul, că omagiu = ”Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva”. Cum să le ceri lui Nicușor Dan și celor de la USR să își manifeste admirația și recunoștința față de un om pe care doctrinar nu pot decât să îl deteste? Dacă ”aduceau un ultim omagiu” ar fi fost ipocriți, și-ar fi încălcat convingerile, ba chiar ar fi șters simbolic cu buretele vărsarea de sânge pe care Ion Iliescu a girat-o în câteva rânduri.

Faptul că PSD i-a prestat omagiu lui Iliescu e însă de înțeles, fiindcă fostul președinte a întemeiat partidul, situație în care dacă s-ar fi dezis de el, se deziceau de ei înșiși, ceea ce e absurd. Nu am înțeles însă de ce pesediștii s-au ofuscat că partenerii de coaliție conduși de Fritz îl văd altfel pe Ion Iliescu. Acest parteneriat de conjuctură, pe care nu cred că îl vom mai întâlni vreodată în viitor, nu presupune egalizarea valorilor și nici gesturi de politețe care să treacă dincolo de principii.

Argumentul că Nicușor Dan este președintele tuturor românilor și, pe cale de consecință, trebuia să țină un discurs omagial la catafalc, nu rezistă nici el. Nu poți forța conștiința cuiva. În ce privește decizia ministrei Țoiu de a nu deschide o carte de condoleanțe la ambasade, cred că a fost benefică României. Ne-am fi trezit că nici reprezentanții altor state nu ar fi dorit să își exprime omagiile, ceea ce ar fi fost umilitor.

Citiți continuarea articolului AICI.