Știți impresia aceea pe care o avem uneori precum că cineva ne aduce aminte de altcineva ? Parcă l-am mai fi cunoscut, parcă am mai fi stat de vorbă. Apoi, dintr-o dată, îți amintești, poate nu e decât o simplă asociere de chipuri și atitudini, o confuzie oarecare.

Mie Crin Antonescu îmi amintește, vag dar sâcâitor, de Zelea Codreanu. 

Emană amândoi un damf mesianic, au amândoi un aer marțial și neiertător, sugerează amândoi că sunt martiri.

Îmi inspiră amândoi un fel de teamă, nu atât în plan personal, cât în cel istoric. Acuză la fel, se încordează la fel, amândoi se visează căpitani.

A nu se înțelege că Zelea și Crin (îmi e la îndemână să-i numesc astfel) ar fi,ideologic, siamezi, nici vorbă, am doar, când îl văd pe dl Antonescu, un bizar sentiment de deja vu.