Puii de urs rămași pe Transfăgărășan vor fi relocați. Ministrul Mediului: „Nu mai plimbăm hârtii. Respectăm legea”

După tragicul incident petrecut în urmă cu câteva zile pe Transfăgărășan, în urma căruia un bărbat și-a pierdut viața în urma atacului unei ursoaice, autoritățile au intervenit și au împușcat animalul adult. În urma intervenției, cei trei pui ai ursoaicei au rămas în zonă, iar situația acestora a generat controverse și întârzieri birocratice, deși cadrul legal este clar.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a transmis un mesaj ferm printr-o postare publicată pe rețelele de socializare, în care subliniază că nu este nevoie de niciun ordin de ministru pentru relocarea puilor și că Direcția Silvică Argeș are obligația legală de a-i reloca de urgență, conform Ordonanței de Urgență nr. 81/2021.

„Legea este foarte clară: în cazul extragerii prin eutanasiere sau împușcare a unei ursoaice cu pui, aceștia trebuie relocați în centre de reabilitare specializate sau în adăposturi autorizate. Nu trebuie cerute hârtii inutile. Legea se aplică, și punct”, a declarat ministrul.

Diana Buzoianu a dat și un exemplu recent în care procedura s-a aplicat corect: în urmă cu câteva luni, într-un caz similar petrecut tot în județul Argeș, puii unei ursoaice extrase au fost relocați direct de Direcția Silvică Argeș în județul Harghita, fără a fi necesar un ordin special din partea Ministerului.

În acest caz, ministrul a solicitat de urgență punerea în aplicare a procedurii legale pentru relocarea celor trei pui de urs și a salutat sprijinul oferit de Centrul de Reabilitare pentru Urși de la Zărnești, administrat de Asociația „Milioane de Prieteni”, care s-a declarat disponibil să-i preia și să le ofere îngrijire de specialitate.

„Existența unui astfel de partener responsabil și pregătit este esențială în intervențiile rapide și eficiente”, a mai precizat Diana Buzoianu.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Salubritate 2000 scoate două posturi la concurs
Salubritate 2000 scoate două posturi la concurs

Societatea SALUBRITATE 2000 S.A. cu sediul în municipiul Pitești, str. Târgu din Vale nr. 25, judetul Arges, organizează concurs pentru…

Clipe de panică în Pitești. Un bebeluș a rămas blocat într-o mașină, în zona McDonald’s
Clipe de panică în Pitești. Un bebeluș a rămas blocat într-o mașină, în zona McDonald’s

Momente de tensiune, în această seară, pe Bulevardul Republicii din Pitești, unde un sugar a rămas blocat într-un autoturism după…

Deputatul Simona Bucura Oprescu: Termenul pentru aplicarea TVA de 9% la locuințele noi a fost…
Deputatul Simona Bucura Oprescu: Termenul pentru aplicarea TVA de 9% la locuințele noi a fost…

Deputatul PSD de Argeș și chestor al Camerei Deputaților, Simona Bucura Oprescu, anunță că a votat proiectul de lege prin…

Diplomă de Excelență oferită Salvamont Argeș, cu prilejul Zilei Naționale Salvamont România!
Diplomă de Excelență oferită Salvamont Argeș, cu prilejul Zilei Naționale Salvamont România!

Astăzi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Argeș a avut loc un moment special, dedicat Zilei Naționale a Salvamont…

Pompierii din Argeș, cei mai buni! Au câștigat etapa zonală a concursurilor profesionale
Pompierii din Argeș, cei mai buni! Au câștigat etapa zonală a concursurilor profesionale

Pompierii argeșeni au demonstrat încă o dată că pregătirea și munca în echipă fac diferența. După trei zile de competiție…