”Poveștile Rîmnicului” sau debutul spiritului critic în cultura vâlceană. O convorbire cu prof. dr. Sorin Oane

Acum peste 100 de ani, Ibrăileanu a publicat ”Spiritul critic în cultura românească” (1909). ”Iar spirit critic înseamnă, pentru o cultură și pentru o societate, să discute rațional și argumentat orice temă, dincolo de emoții, spaime, ideologii și puseuri propagandistice”, după cum spune Mircea Vasilescu (Dilema Veche, 16 – 23 august, 2018). Pe harta României, Râmnicu Vâlcea nu a excelat la capitolul spirit critic, ba chiar au dominat emoțiile și spaimele.

 

Părerea mea, care le poate părea unora cam brutală, este că volumul de 500 de pagini ”Poveștile Rîmnicului”, semnat de istoricul Sorin Oane, reprezintă debutul târziu al spiritului critic în cultura vâlceană, cu amendamentul că, totuși, cultura vâlcană nu a fost izolată de cultura națională, iar când spun ”cultură vâlceană” mă refer mai exact la cea scrisă de vâlceni pentru vâlceni.

 

Am purtat un dialog care mi s-a părut extrem de captivant cu prof. dr. Sorin Oane despre ”Poveștile Rîmnicului”.

 

Opinez că și această convorbire face parte din implementarea la Râmnic a necesarului spirit critic, fără de care niciun demers cultural nu are coloană vertebrală.

 

Vă invit să urmăriți.

 

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie
Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie

Începând cu 1 octombrie 2026, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Ștefănești primește cereri pentru acordarea ajutorului pentru…

“Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și…
“Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și…

Toamna are… gust, culoare și tradiție la Muzeul Golești din Ștefănești. Ediția a V-a a târgului “Rod cu Spor” aduce…

Două filme la Cinematograful „Mircea Diaconu”, în weekend: „Duminicile” și „Dosarele orașului alb”
Două filme la Cinematograful „Mircea Diaconu”, în weekend: „Duminicile” și „Dosarele orașului alb”

Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va fi proiectat în premieră filmul…

Săptămâna Europeană a Sportului, marcată printr-o competiție de minifotbal la Topoloveni
Săptămâna Europeană a Sportului, marcată printr-o competiție de minifotbal la Topoloveni

Firmele și instituțiile din Topoloveni au marcat Săptămâna Europeană a Sportului printr-o competiție amicală de minifotbal. Pe teren s-au întâlnit…

Un cârpaci politic: deputatul Antonio-Gabi Popescu
Un cârpaci politic: deputatul Antonio-Gabi Popescu

Vă rog să nu vă supărați pe mine, dar nu îi înțeleg, ca să nu spun mai mult, pe oamenii…